„O viață mai bună!” – acesta pare a fi cel mai întâlnit răspuns la întrebarea „De ce preferați să lucrați în altă țară?”. Atâta vreme cât în propria…
„O viață mai bună!” – acesta pare a fi cel mai întâlnit răspuns la întrebarea „De ce preferați să lucrați în altă țară?”. Atâta vreme cât în propria țară, oportunitățile și chiar locurile de muncă sunt din ce în ce mai dezavantajoase, tot mai mulți români preferă să abandoneze graiul strămoșesc, căldura vechii locuințe și chiar familia, în căutarea asigurării unui trai decent, poate superior celui oferit de slujba din țară. Am întrebat un bărbat care de șase ani lucrează în Italia, vizitându-și familia o dată la trei-patru luni, de ce nu se întoarce definitiv în țară, iar răspunsul lui a fost tragic, dar clar: „Vrei să mor de foame?”. România zilelor noastre pune accentul pe studiile unui posibil angajat, nu pe experiența sau pe aptitudinile sale. Ținând cont și de faptul că școlile s-au schimbat, la fel ca întregul sistem de învățământ, angajatorul nu se întreabă cu ce cunoștințe ar fi putut rămâne omul din fața sa de la școală, atâta timp cât în practică este incapabil de vreo acțiune. Așadar, persoane cu experiență, dar fără studii superioare, sunt date la o parte de cele cu studii superficiale și chiar artificiale. Acest întreg raționament, adus la viață în nenumărate rânduri, reprezintă cea mai evidentă și determinantă idee în mintea unui emigrant român, care, punându-și dinainte o sentință, se exclude din propria țară și suferă într-o alta. În goana după efemeritate îi întâlnim, totuși, pe cei care au studiat cu adevărat, dar preferă să nu-și bată capul cu un loc de muncă mult sub standardele normale și cu un salariu practic transparent și aleg calea cea mai ușoară, asigurându-i României încă o mărgea la șiragul infinit ce formează fenomenul de brain drain (deplasare dinspre țările sărace către cele mai bogate, dinspre sud către nord, dinspre est către vest, în special a tinerilor cu înaltă pregătire profesională). Românului care, până acum, nu și-a pierdut speranța în propria țară îi mai rămâne un singur lucru de făcut: să lupte pentru o reușită și să spere că, prin aceasta, și alții vor învăța să lupte.
Comentarii