Cea de-a doua ediţie a campaniei „Let’s Do It, Romania” are loc pe data de 24 septembrie, voluntari din toate judeţele ţării fiind aşteptaţi să participe la Ziua de Curățenie Națională. Scopul acţiunii constă nu numai în ecologizarea arealelor naturale, ci şi în responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător.
Vitalia Servicii pentru Mediu şi Termoelectrica SA se implică în campania de curăţenie naţională „Let’s Do It, Romania” (LDIR). Cele două companii au anunţat că vor pune la dispoziţia echipei LDIR, în mod gratuit, cele două rampe ecologice de la Boldeşti şi Vălenii de Munte, astfel că acestea nu vor percepe taxe pentru deşeurile strânse de voluntarii campaniei.
Voluntarii vor fi ”echipaţi” cu saci şi mănuşi, Rosal Grup şi Dalkia Termo Prahova oferind această bază logistică, astfel: Rosal- 20.000 de saci şi 10.000 de perechi de mănuşi, iar Dalkia- 6.000 de saci şi 3.000 de perechi de mănuşi. De asemenea, Dalkia va oferi şi 100 de tricouri pentru elevi ai colegiilor naţionale Caragiale şi Mihai Viteazul din Ploieşti.
Alţi sponsori importanţi ai campaniei sunt SC Eco-Ferm SRL şi Timken, care au sponsorizat echipa prahoveană a proiectului cu sumele de 1.000 de lei şi respectiv 1.100 de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru a cumpăra apă pentru voluntarii prahoveni.
Echipa Prahova a „Let’s Do It, Romania” îşi propune ca, în 2011, să reunească între 10.000 şi 12.000 de voluntari care să iasă, în ziua de 24 septembrie, pe ”teren” pentru a aduna gunoaiele din arealele naturale din judeţ, dând astfel un real exemplu de comportament ecologic. Principalele puncte vizate de această acţiune vor fi Valea Prahovei, Valea Telejenului-Cheia şi zonele de picnic din pădurile aflate în apropierea municipiului Ploieşti.
Prahova se dovedeşte a fi o zonă cu ”magnet” pentru voluntari din alte judeţe ale ţării, Asociaţia Turistică Ghizii României anunţând că o sută de persoane vor veni de la Bucureşti, din partea acestui ONG, pentru a face curăţenie aici. Alţi 30 de voluntari din Bucureşti, iubitori ai muntelui, şi-au exprimat dorinţa de lua parte la acţiunea de adunare a deşeurilor din zona Creasta Coştilei, aflată în Masivul Bucegi.
Convenţia de participare la acest amplu proiect de voluntariat a fost semnată de peste 50 de autorităţi publice locale din Prahova, organizatorii fiind convinşi de faptul că numărul primăriilor care se vor implica efectiv în ziua evenimentului va fi mult mai mare.
Până la acest moment, au fost identificate 146 mormane de deşeuri, dar, spre deosebire de anul trecut, voluntarii se vor concentra şi pe cele identificate pe teren şi care nu au fost cuprinse în harta naţională a deşeurilor.
”Pentru această ediţie, nu ne-am propus să strângem o anumită cantitate de deşeuri, ci mai mult să îi responsabilizăm pe cetăţeni cu privire la importanţa spaţiului verde care trebuie păstrat curat. Credem în puterea exemplului şi suntem convinşi că impactul acţiunii va fi mai mare comparativ cu cel de anul trecut”, a declarat managerul de proiect, Gabriela Buligescu.
Peste 7.500 de voluntari prahoveni au mers, în 2010, pe teren pentru a aduna gunoaiele din arealele naturale din judeţ, aici fiind identificate, la acel moment, 302 mormane de deşeuri, dintre care 265 au fost ridicate. De asemenea, 62 de primării au participat la acest eveniment.
„Let’s Do It, Romania – curăţenie în toată ţara într-o singură zi” este cel mai mare proiect de implicare socială din România. Acesta a mai fost aplicat în ţări precum Estonia (2008), Letonia (2008, 2009, 2010), Lituania: (2008, 2009, 2010), Portugalia (2010), Slovenia (2010), India- New Delhi şi Kerala (2010), şi Moldova (2011), alte peste zece ţări urmând să preia ideea proiectului, printre aceasta aflându-se Ucraina, Brazilia, Finlanda, Olanda, Franţa, Rusia, Thailanda, Austria şi Italia.
Toți cei care doresc să participe la cel mai mare proiect de voluntariat din România sunt invitați să se înscrie pe site-ul proiectului, www.letsdoitromania.ro , la secțiunea “Vreau să mă înscriu!”
După ce își vor crea un cont și se vor loga, voluntarii vor putea să-și creeze propria echipă, oferind codul echipei tuturor prietenilor, prin intermediul canalelor online. Primul membru care construieşte o echipă va fi liderul acesteia și va primi toate informaţiile legate de Ziua de Curățenie Națională.
Cu o săptămână înainte de Ziua de Curățenie Națională, voluntarii înscriși pe site vor avea acces la Harta Deșeurilor și își vor putea alege zone pe care să le curețe pe 24 septembrie.
De asemenea, echipa “Let`s Do It, Romania!” pune la dispoziția tuturor celor interesați de proiect un call center special creat, disponibil la numărul de telefon 0318 21 21 21. În perioada 19-25 septembrie, voluntarii “Let`s Do It, Romania!” vor răspunde tuturor întrebărilor despre curăţenia națională.
S-au alăturat acestui proiect, în calitate de parteneri, Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean Prahova,
Agenţia de Protecţia Mediului, A.N. APELE ROMÂNE-S.G.A. PRAHOVA, Direcţia Silvică Prahova, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Penitenciarul Ploieşti, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Garda Naţională de Mediu.
Let`s Do It, Romania!
„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune strângerea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi. În 2010, peste 200.000 de voluntari au participat la Ziua de Curăţenie Naţională de pe 25 septembrie. În 2011, voluntarii sunt chemaţi pe data de 24 septembrie să facă parte din Echipa Naţională care transforma România într-o ţară mai curată.
Persoane de contact:
Anamaria Toma: ana.toma@letsdoitromania.ro, telefon 0720.938.009
Gabriela Buliugescu: gabriela.buligescu@letsdoitromania.ro, telefon: 0735.877.502
Ion Popa: ion.popa@letsdoitromania.ro, 0722.378.331
Site: http://www.letsdoitromania.ro
Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro
Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro
Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/
Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO