Sambata,28 mai,incepand cu ora 17.30,in Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiesti,inaintea meciului 5 a finalei C.N. de baschet masculin dintre CSU ASESOFT si U Cluj Napoca va avea loc „Gala Baschetului Ploiestean”.
” Gala Baschetului Ploiestean” este un eveniment prin care Asesoft si partenerii sai, URBAN ICIM, AQUILA, KAPRONI, EMAG, VIENNA CAFE si ZUGOR PRINT, premiaza cele mai bune performante din baschetul juvenil prahovean.
Dupa ce CSU Asesoft a acordat o atentie sporita grupelor de copii si juniori, in vederea descoperirii, cresterii si promovarii sportivilor prahoveni spre baschetul mare, au aparut primele rezultate: campioni nationali la gimnaziu (I.L Caragiale), vicecampioni la U18 (cea mai mare performanta din baschetul masculin juvenil – CSS Ploiesti), bronz la U15 (CSS Ploiesti), vicecampioane nationale U14 (CSS Ploiesti), Vlad Negoitescu (campion universitar), rezultate bune la nivel de Divizia B, U16 si U20, formarea unor grupe deosebite la nivel de baby si mini-baschet etc.
Gala Baschetului Ploiestean este momentul de a prezenta pe cei mai buni baschetbalisti in fata unei sali arhipline si a jurnalistilor prezenti. Evenimentul va fi bine promovat pe plan local si chiar national.
Gabriel Dima