(21.08.1925, Hrupisti, Grecia –
4.03.1977, Bucureşti)
Actor de teatru, TV, fi lm. Familie din Epir,
stabilită la Ploieşti. Frate al Matildei C.-M.
Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile
şi intră la Conservatorul de Muzică şi
Artă Dramatică din Bucureşti, clasa Victor
Ion Popa. În vacanţe susţine o vie muncă
de animator cultural, adună în jurul său
tineri artişti şi realizează spectacolul Tache,
Ianke şi Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă
la cinematograful Modern din Ploieşti, apoi
Trandafi rii roşii de Zaharia Bârsan. Astfel ia
fi inţă Brigada culturală Prahova, nucleu ce
se va transforma în 1947 în Teatrul Sindicatelor
Unite, din care se va naşte, în 1949,
Teatrul de Stat din Ploieşti. În 1948 este
angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti.
În 1951 se angajează la nou-înfi inţatul
Teatru de Stat din Constanţa unde joacă,
printre altele, rolul Rică Venturiano din
O noapte furtunoasă. În anul 1953 este numit
director al Teatrului de Stat Ploieşti, funcţie
pe care o va deţine timp de 12 ani. În 1965
pleacă, invitat de Liviu Ciulei, la Teatrul
Bulandra din Bucureşti, lăsând în urma lui
o zestre de 90 de premiere. A jucat alături
de alţi mari actori cum ar fi Ştefan Bănică
senior, Octavian Cotescu, Rodica Tapalagă
etc. Roluri: Poveste sentimentală, regia Iulian
Mihu, 1962; Străzile au amintiri, regia Manole
Marcus, 1962; Politică şi delicatese, regia
Haralambie Boroş, 1963; Cartierul veseliei,
regia Manole Marcus, 1965; Procesul alb, regia
Iulian Mihu, 1966; Haiducii, regia Dinu
Cocea, 1966; Vremea zăpezilor, regia Gheorghe
Naghi, 1966; Şeful sectorului sufl ete, regia
Gheorghe Vitanidis, 1967; Subteranul, regia
Virgil Calotescu, 1967; Răpirea fecioarelor, regia
Dinu Cocea, 1968; Răzbunarea haiducilor,
regia Dinu Cocea, 1968; Haiducii lui Şapte
Cai, regia Dinu Cocea, 1970; BD în alertă,
1970; Zestrea Domniţei Ralu, regia Dinu
Cocea, 1971; Săptămâna nebunilor, regia
Dinu Cocea, 1971; Facerea lumii, regia Gheorghe
Vitanidis, 1971; Bariera, regia Mircea
Mureşan, 1972; Ciprian Porumbescu, regia
Gheorghe Vitanidis, 1973; Proprietarii, regia
Şerban Creangă, 1974; Trei scrisori secrete,
regia Virgil Calotescu, 1974; Tatăl risipitor,
regia Adrian Petringenaru, 1974; Actorul şi
sălbaticii, regia Manole Marcus, 1975; Nu fi lmăm
să ne amuzăm, regia Iulian Mihu, 1975;
Mastodontul, regia Virgil Calotescu, 1975;
Operaţiunea „Monstrul“, regia Manole Marcus,
1975; Serenada pentru etajul XII, regia
Carol Corfanta, 1976; Gloria nu cântă, regia
Alexandru Bocăneţ, 1977; Buzduganul cu trei
peceţi, regia Constantin Vaeni, 1977; Marele
singuratic, regia Iulian Mihu, 1977.