Nume mari din Prahova – Caragiale, Ion Luca
(30.01.1852, Haimanale, azi I.L. Caragiale, jud. Prahova – 22.06.1912, Berlin, Germania) Scriitor. Nepot al lui Costache și Iorgu C., fi u al lui…

(30.01.1852, Haimanale, azi I.L. Caragiale, jud. Prahova – 22.06.1912, Berlin, Germania) Scriitor. Nepot al lui Costache și Iorgu C., fi u al lui…

(30.01.1852, Haimanale, azi I.L. Caragiale, jud. Prahova – 22.06.1912, Berlin, Germania) Scriitor. Nepot al lui Costache și Iorgu C., fi u al lui Luca C. A urmat clasa de mimică şi declamaţie a unchiului său (1868–1870). A luat parte la revoluţia de la Ploieşti a lui Candiano Popescu (1870). A fost adus la Junimea bucureşteană de Eminescu (1878) şi a devenit în acelaşi an redactor la ziarul Timpul, împreună cu Eminescu şi Slavici. A editat publicaţii satirico-umoristice: Claponul, 1877; Calendarul Claponului, 1878; Moftul român, 1893 – împreună cu A. Bacalbaşa – şi revista Vatra (1894–1896) împreună cu Ioan Slavici şi George Coşbuc. A ridicat dramaturgia românească la prestigiu european – Eugène Ionesco se declara, în Notes et contrenotes, elevul său – fi ind creator al unor tipuri memorabile şi al unor formulări devenite proverbiale în limbajul uzual. A scris comedii: O noapte furtunoasă, 1879; Conu᾿ Leonida faţă cu reacţiunea, 1880; O scrisoare pierdută, 1884; D-ale carnavalului, 1885 şi o dramă: Năpasta, 1890, care a generat un proces literar în urma acuzaţiei de plagiat (avocatul lui Caragiale a fost B.Şt. Delavrancea). Volumele Teatru, 1891, şi Năpasta au fost respinse de la Premiul Academiei (raportor B.P. Hasdeu). A scris
proză scurtă: Schiţe, 1896; Momente, 1901, unde satirizează, ca şi în teatru, moravurile politice şi tarele micii burghezii. A mai scris şi nuvele psihologice: O făclie de Paşti, 1892, şi fantastice: Kir Ianulea, prelucrare după Belfegor Arcidiavolo de Machiavelli, şi Abu Hassan, prelucrare după O mie şi una de nopţi. S-a ridicat împotriva celor care au înăbuşit în sânge răscoala de la 1907 în Die Zeit, în articolul cu titlul „1907“. Membru postmortem al Academiei Române (1948). După revoluţia din 1989 au existat un partid politic, Partidul Liber Schimbist (1990–1993), care se reclama de la Caragiale (preşedinte fondator Şt. Cazimir, exeget al operei lui Caragiale), şi Academia Caţavencu, fundaţie şi publicaţie satirico-umoristică (fondator poetul Mircea Dinescu).
Comentarii