CONCURSUL NAŢIONAL PENTRU ELEVI

Asociaţia “Divers” a organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tinerutului şi Sportului şi cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice în perioada 15-17 noiembrie 2010 faza naţională al Concursului „Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor.
Probele de teorie cât şi cele artistice s-au desfăşurat la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti. În data de 16 noiembrie cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei a avut loc şi Spectacolul – concurs al cărui juriu a fost format din: Rodica Precupeţu, director în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice; prof. Gheorghe Sarău, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului; Alexandru Szepesi, director în cadrul METS; Gabriella  Pásztor, consilier de stat; Ion Micuţa, artist; Maria Koreck, preşedinte Asociaţia Divers; Roberta Kõvári, director programe Asociaţia Divers.
Invitaţi speciali în afara concursului au fost echipa „AS”   din judeţul Hunedoara şi echipa „Prieteni, colegi împreună mereu” al Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 135 „Ştefan cel Mare” din Bucureşti.
Echipele participante au obţinut următoarele locuri:
Locul I: Echipa „Etniile din Banat”, din judeţul Timiş, Liceul Teoretic „Bartok Bela” şi „William Shakespear” din Timişoara. Echipa are în componenţă elevi din etniile: maghiară, germană şi rom.
Locul II: Echipa „Cinci visuri, aceeaşi copilărie”, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani. Echipa are în componenţă elevi din etniile: ucrainean, rom şi română.
Locul III: Echipa „Ambasadorii Prieteniei”, din judeţull Bihor, Scoala cu claseleI-VIII „Constantin Şerban” din localitatea  Aleşd. Echipa are în componenţă elevi din etniile: maghiară, slovacă, rom şi română.
Menţiuni:
Echipa „Sângerom”, din judeţul Prahova, din localitatea Sângeru. Echipa are în componenţă elevi din etniile: rom şi română.
Echipa „Curcubeu Etnic Junior”, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Kogălniceanu” din localitatea Buzău. Echipa are în componenţă elevi din etniile: rom şi română.
Echipa „Cutezătorii” din judeţul Tulcea, Colegiul Economic „Delta Dunării”din localitatea Tulcea. Echipa are în componenţă elevi din etniile: turcă, ruso-lipoveni, greacă, rom şi română.
Cuvinte de deschidere al evenimentului au fost rostite de către dna inspector Naghi Elisabeta din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bucureşti şi dna director Precupeţu Rodica din partea Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
Premierea câştigătorilor concursului s-a făcut de către Koreck Maria – Asociaţia Divers şi prof. Sarău Gheorghe, Ministerul Educaţiei
În cadrul spectacolului au mai participat:
–    Barîngă Alexandru Mario – instrumentist de la Şcoala Nr. 135 „Ştefan cel Mare” din Bucureşti, elev care a participat la prima ediţie al concursului în 2007
–   Improvisneyland – teatru improvizaţie cu actori profesionişti, www.improvisneyland.wordpress.com,
Mădălin Mandin, protagonist serial film „Aniela” şi Axel Moustache, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti
Tot în cadrul spectacolului s-a prezentat Calendarul Diversităţii 2011 care conţine lucrările elevilor artişti plastici din Bucureşti, Constanţa şi Tîrgu Mureş care au participat în tabăra de creaţie de la Sânvasii în judeţul Mureş.
A fost premiat şi cotidianul naţional Adevărul pentru publicarea în anul 2010 a unor articole care promovează cunoaşterea şi acceptarea tuturor formelor de diversitate.
Concursul este o provocare adresată elevilor prin care ei au fost rugaţi să formeze echipe din 5 elevi. Aceste echipe implică diversitatea prin faptul că trebuie să fie formate din fete şi băieţi şi cel puţin un membru al echipei să aparţină unei alte etnii decât cea majoritară. Concurenţii au trecut de o probă teoretică care cuprinde întrebări tip grilă din domeniile educaţiei civice şi istoria, tradiţiile şi obiceiurile minorităţilor naţionale, respectiv o probă creativ-artistică. Toate acestea urmărind promovarea contribuţiilor diferitelor culturi la patrimoniul şi modul de viaţă din România precum şi validarea dialogului intercultural ca factor esenţial pentru dezvoltarea viitoare a societăţii multiculturale româneşti şi europene, societate în care cunoaşterea celuilalt, de lângă noi, poate fi o resursă semnificativă pentru fiecare individ, dar şi o bogăţie prin care o comunitate dobândeşte o identitate mai puternică. Pregătirea pentru concurs în echipe aduce ca un rezultat adiţional învăţarea mecanismelor lucrului în echipă, dezvoltarea aptitudinilor de comunicare interpersonale şi al unui climat de încredere favorabil obţinerii de rezultate. Toate acestea pregătind o generaţie nouă care prin înţelegerea diversităţii se pregăteşte inclusiv de a face faţă provocărilor viitoare care o aşteaptă la părăsirea şcolii.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Asociaţia Divers la officedivers.org.ro sau 0729-994318, dna Kõvári Roberta

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.