Campania „Moșul vine Pentru Tine!“, organizată de grupul de voluntariat „Pentru Tine!“, coordonat de Cristi Minculescu, se va desfășura în acest an în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie. Colectarea produselor donate se va face, însă, până pe 16 decembrie, astfel încât în ultimele două zile, volunarii să se poată axa strict pe distribuție.
Ca beneficiari ai acestei campanii sunt vizate familii fără posibilități, cazuri sociale (atenție, sunt evitați puturoșii și bețivii!), case de copii și bătrâni. Toate cazurile vor fi verificate, iar poveștile lor vor fi făcute public atât pe pagina de facebook a grupului „Pentru Tine“, cât și cu ajutorul partenerilor media.
Campania este una transparentă, în care vor fi amintiți, pe pagina de facebook, atât donatorii cât și produsele/sumele de bani pe care le oferă și va fi prezentat pas cu pas traseul donațiilor. De asemenea, toți cei care participă la campanie sunt invitați să le fie alături membrilor grupului și la distribuirea celor oferite, pentru a vedea impactul, emoția celor pentru care, în prezent, Sărbătorile nu reprezintă tocmai cel mai fericit moment.
„Însă, împreună le vom readuce magia Crăciunului! Bucuria, lacrimile de emoție, speranța și acel «mulțumesc» spus din tot sufletul conferă o satisfacție pe care o înțelegi doar făcând astfel de gesturi și mergând la aceste persoane. Sunt oameni simpli, greu încercați, oameni care nu cerșesc, nu așteaptă pomană, ci care sunt doar într-un impas. Prin ceea ce facem îi ajutăm să treacă peste acest prag. Practic, încercăm să le oferim o undiță și-i învățăm să pescuiască pentru a se descurca o viață. Unora dintre ei le vom oferi această «undiță» acum, de Sărbători“, a decalarat Cristi Minculescu, coordonatorul grupului de voluntariat și a campaniei „Moșul vine Pentru Tine!“
În cazul în care sunt persoane care vor să le ofere direct produse și bani beneficiarilor acestei campanii, tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu coordonatorul acțiunii, pentru a le fi puse la dispoziție datele de contact.
Puncte de colectare sunt în ambele municipii. În Ploiești sunt la:
- Anticaffee New Experience (str. Nicolae Titulescu, nr.90)
- Sala de Escaladă ESCAMONDE (str. Gilortului, nr. 1B, Cartier Albert)
În Câmpina sunt la:
- Berăria Max,
- Farmacia Catena (str. Al.I.Cuza, nr.19),
- Club Live,
- Coffe Shop.
Cei interesați pot dona haine, dar cu
- rugămintea ca ele să fie curate și în stare bună,
- jucării,
- rechizite,
- produse de igienă și îngrijire corporală,
- hrană neperisabilă
- dulciuri.
Ar fi ideal ca persoanele care lasă pachetele la punctele de colectare să-și treacă și numele, astfel încât să fie amintite și să primească mulțumirile cuvenite.
Persoana de contact este Cristi Minculescu – 0726.279.537
Pagina de facebook a grupului „Pentru tine!“ este publică și toți cei care vor să afle informații despre cazurile campaniei de Crăciun sau despre acțiunile precedente se pot înscrie.
[…] Pentru cei care vor să se implice, pot găsi mai multe detalii aici: http://promovamprahova.ro/campanie-umanitara-de-craciun-mosul-vine-pentru-tine/ […]