CEL MAI APRECIAT ELEV: Viorel Năstase, elevul de modă „veche“ al noii generații!

CEL MAI APRECIAT ELEV: Viorel Năstase, elevul de modă „veche“ al noii generații!

Continuăm seria prezentărilor din cadrul campaniei „CEL MAI APRECIAT PRAHOVEAN“ al anului 2016 cu un nominalizat din rândul elevilor. Este câmpinean, are 14 ani, „boboc“ al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu“, din Câmpina, la profilul Științe Sociale.

Sunt frați, sunt prieteni, au fost colegi de clasă și de bancă timp de opt ani, însă la examenul de admitere la liceu, trei sutimi le-au separat drumurile. Vorbim despre Marius și Viorel Năstase, doi elevi de nota 10, la propriu, ai Câmpinei. Pe Marius l-am cunoscut deja (povestea lui o aveți AICI). A venit momentul să intrăm și-n lumea lui Viorel.

viorelDeși povestea de viață este aproape identică, trebuie să ținem cont că avem în fața noastră două caractere diferite, doi adolescenți cu dorințe care nu coincid în privința planurilor de viitor. Au însă în comun bunul-simț, dorința nebună de a învăța, a-și depăși condiția și a-și face părinții mândri prin prisma rezultatelor lor. Nici el nu le-a reproșat nimic, niciodată, părinților pentru faptul că n-a primit de ziua lui cadouri scumpe, n-a avut parte de petreceri cu fast, că n-a avut role, bicicletă de ultimă generație, gadgeturi ultraperformante sau haine de firmă. Deși părinții celor doi sunt conștienți că le-au lipsit și le lipsesc multe lucruri, mărturisesc că băieții lor nu le-au cerut niciodată nimic în plus față de ceea ce le-au putut oferi. Nu s-au plâns, deși, poate au plâns, au suferit în sinea lor.  În schimb, au primit din partea copiilor lor recompense peste recompense prin modul în care au înțeles să abordeze școala și să se autoeduce.

Și mai au ceva în comun cei doi, ceva ce întâlnești rar la cei din generația lor: o doză de maturitate și  un tip de combinație a elevului de modă „veche“ cu cel de modă „nouă“.

alaturi-de-fostii-colegi-din-generalaTimp de opt ani, Viorel a fost pe podium, avându-l ca principal „concurent“ pe fratele său. A intrat la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina, cu media 9,23, la profilul Științe Sociale, fără nicio oră de meditație în privat. Singurele pregătiri suplimentare au fost cele de la clasă. Dacă la școală erau într-o continuă competiție, acasă, cei doi au făcut echipă la învățat. Și-au explicat reciproc acolo unde nu li se fixaseră noțiunile, și-au verificat temele, s-au ascultat unul pe altul. Nu se laudă cu rezultate de excepție la olimpiade, până în prezent, însă perioada liceului vine cu provocările ei.

La rându-i, a fugit în permanență de statutul de „tocilar“? „Am făcut sport tot timpul. Îmi place foarte mult fotbalul și în vacanțe aproape că nu există zi să nu jucăm câteva ore bune. În timpul școlii, doar în weekend mai găsim timp. Pentru că am ieșit ori de câte ori am putut din casă, cred că ne-a ajutat să scăpăm și de anumite etichete. Nu suntem genul de tineri care vedem numai și numai cărți. E adevărat, învățatul are prioritate, dar încercăm să și ieșim, să avem viață și dincolo de școală“, ne-a spus Viorel. Îl preferă pe Neymar, atacantul de la FC Barcelona, iar echipa favorită este Astra Giurgiu. Deși este pasionat de sportul-rege, Viorel nu s-a gândit niciodată să devină fotbalist. Este adeptul pregătirii pentru o meserie. Și își dorește să devină un avocat de succes. Însă, momentan, nu crede că i-ar putea apăra pe criminali, pedofili, pe cei care fac rău voit.fotbal

Când nu învață sau nu poate ieși la o partidă de fotbal, Viorel își testează abilitățile de bucătar. Susține că nu face mare lucru, dar își ajută mama la gătit.

Asemenea fratelui lui, nu a fost niciodată la mare, iar la munte a ajuns abia anul trecut. Călătoriile reprezintă o necunoscută, motiv pentru care atunci când este întrebat unde și-ar dori să meargă, își bagă privirea în pământ și răspunde sec: „îmi place mai mult acasă, nu prea le am eu cu excursiile“…

Își dorește ca în perioada liceului să participe la o serie de evenimente, unde să aibă de-a face cu situații și oameni noi. Iar de la cei din generația lui speră să conștientizeze rolul sportului pentru fizic și psihic și să-și îndrepte mai mult atenția spre acest domeniu.

Text: Liliana Maxim Minculescu

Foto: Facebook Viorel Năstase

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.