Este momentul să citim un nou capitol din seria „Cei mai apreciați prahoveni“ ai anului 2016. Un capitol care poate fi echivalentul unei cărți de…
Este momentul să citim un nou capitol din seria „Cei mai apreciați prahoveni“ ai anului 2016. Un capitol care poate fi echivalentul unei cărți de succes! Erika Garnier, o tânără de numai 26 de ani, ne oferă o lecție de viață menită să ne facă să reflectăm mai mult asupra a ceea ce înseamnă destinul, ziua de mâine, încercările cu adevărat dure, dar, mai ales, curajul și puterea de a merge mai departe, a reuși și a găsi frumusețea acolo unde, poate, nici nu bănuim că există!
„Oare de câte ori n-am auzit sfatul de a ne bucura de fiecare moment pe care ni-l oferă viaţa şi de a ne mulţumi cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu?! Dar, oare, de câte ori l-am ascultat…?
Ne dorim mai mult, considerăm că merităm mai mult, alergăm după mai mult, fără a ne da seama, de fapt, că toată această “muncă” ne oferă doar bucurii de moment. Uităm să privim în jurul nostru, uităm să ne acordăm nouă un pic de timp pentru a analiza ceea ce contează cu adevărat pe lumea asta, omitem din grabă sau din orgoliu să le spunem persoanelor dragi cât de mult le iubim şi cât de mult contează că le avem aproape, că ne putem bucura împreună de Sărbători… Uităm să admirăm frumuseţea primăverii sau să mai surprindem pastelurile toamnei. Suntem prea grăbiţi şi prea comozi pentru o plimbare de câteva minute în parc…
Realizăm cât de importante şi cât de frumoase sunt aceste lucruri, care ni se par fireşti, nesemnificative, mărunte, abia când primim o lovitură zdravănă din partea vieţii, o lovitură care ne trezeşte la realitate, dar care lasă urme extrem de dureroase şi fizic, şi psihic.
În 2009, pe când lucram ca editor-coordonator la Alpha TV a venit în practică o studentă care trecea în anul al III-lea la SNSPA. O fată înaltă, frumoasă, cu nişte ochi extrem de expresivi, foarte sociabilă, inteligentă şi haioasă. De felul meu, sunt o persoană care mă apropii sufleteşte foarte greu de oameni, dar fata aceasta m-a cucerit din primele momente. Cele două săptămâni de practică s-au scurs repede, în schimb eu m-am ales cu o bună prietenă, Erika Garnier.
Am păstrat legătura pe messenger luni bune, până la un anumit moment când am văzut că a dispărut. Nu mai era de găsit nici pe internet, nici la telefon, nicăieri… După aproape jumătate de an de absenţă a reapărut online şi prietena mea. Bineînţeles că i-am adresat o serie de întrebări, cu reproşurile de rigoare că n-a mai dat niciun semn de viaţă, lucruri pe care aveam să le regret câteva clipe mai târziu, când mi-a dat vestea care m-a şocat. Nu mai putea merge, iar după pronosticurile medicilor, scaunul cu rotile urma să se transforme pentru ea din duşman în „prieten“ pentru tot restul vieţii…
Cum se poate ca un om sănătos, care până la 21 de ani s-a confruntat doar cu simple răceli, un om care a practicat ani buni sport şi a avut un regim de viaţă echilibrat să se trezească într-o dimineaţă cu o cruntă durere de spate, iar câteva zile mai târziu prizoniera unui scaun rulant?! Ce s-a întâmplat atunci cu Erika, ce a fost în sufletul ei când i s-a dat cea mai dureroasă, cea mai crudă veste? Numai ea poate şti. Mi-a spus doar că a sperat că le poate demonstra medicilor contrariul, a suferit când a văzut că în cazul ei nu s-au înşelat când au pus diagnosticul şi s-a resemnat când după tratamente şi o intervenţie chirurgicală, înaintea căreia i se dădeau şanse mari de a merge, i s-a reconfirmat că nu mai există nicio posibilitate să scape de invaliditate.
Comentarii