Există o formă de terapie care nu se desfășoară în liniștea unui cabinet, cu pacientul întins pe o canapea și terapeutul notând în tăcere. Psihodrama invită omul să se ridice, să intre pe o scenă simbolică și să trăiască – nu doar să povestească – ceea ce îl doare. Este o profund terapeutică la fel de ca psihanaliza, dar cu totul diferită ca limbaj: limbajul acțiunii, al corpului, al momentului prezent.
Este aceasta psihodramă?
Psihodra a fost dezvoltată în prima jumătate a secolului XX Levy Moreno, un psihiatru și gânditor de origine română, născut la București în 1889. Moreno credea că omul nu se poate vindeca doar vorbind despre sine – să se joace , să recreeze , să experimenteze din nou situații care să aibă grijă de o altă posibilitate, dar de date a unei alte posibilități, dar de date. de a spune ce nu a putut spune atunci.
Termenul vine din grecescul psyche (suflet) și drama (acțiune). La propriu: acțiunea sufletului.
Cum funcționează o ședință de psihodramă?
Terapia se desfășoară de obicei în grup, deși există și forme individuale, numite monodramă . Grupul devine o comunitate terapeutică în care fiecare participant este, pe rând, atât actor, cât și martor al celuilalt.
O ședință tipică are trei etape. Prima este încălzirea – exerciții de relaxare, mișcare sau jocuri care pregătesc grupul să intre în starea de deschidere și spontaneitate necesară. A doua etapă este acțiunea propriu-zisă , în care unul dintre participanți – numit protagonistul – aduce pe scenă o situație din viața sa: un conflict nerezolvat, o relație dureroasă, un moment de cotitură, o frică profundă. Ceilalți membri ai grupului pot juca roluri din viața protagonistului – un părinte, un prieten, o versiune mai tânără a sa însuși. A treia etapă este împărtășirea – după ce acțiune se încheie, ceilalți participanți nu analizează și nu judecă, ci împărtășesc propriile rezonanțe emoționale, ce a trezit în ei scena la care au asistat sau în care au participat.
Centrale tehnice
Una dintre cele mai puternice tehnici este inversarea rolului : protagonistul schimbă locul cu cel care joacă rolul altor persoane din viața sa. Dintr-odată, el trebuie să gândească, să simtă și să vorbească din perspectiva celuilalt – un exercițiu de empatie care poate transforma radical modul în care înțelege un conflict sau relație.
Dublul este o altă tehnică esențială: un alt participant stă lângă protagonist și îi „dublează” vocea interioară, spunând cu voce tare ceea ce protagonistul nu poate sau nu îndrăznește să exprime. Este o formă delicată de a da glas tăcerilor și ambivalențelor.
Scaunul gol permite protagonistului să poarte un dialog cu cineva care nu este prezent – o persoană decedată, un părinte cu care nu mai vorbește, o parte din el însuși pe care a respins-o. Simplitatea acestui obiect de recuzită poate genera moment de o intensitate copleșitoare.
Ce afecțiune poate ajuta?
Psihodrama sa dovedit eficientă într-o gamă largă de situații: traume, doliu neîncheiat, probleme de atașament, anxietate socială, tulburări de personalitate, dependențe, dificultăți în relațiile interpersonale. Ea este valoroasă și în contextul în care vorbele prin insuficiente – acolo unde emoția este „blocată” în corp sau unde persoana nu reușește să articuleze verbal ceea ce simte.
Prin faptul că implică corpul și acțiunea, psihodrama accesează straturi ale experienței pe care terapiile exclusiv verbale le pot ocoli. Ea reactivă memoria emoțională și oferă, în același timp, un spațiu protejat scena – în care lucrurile pot fi trăite altfel decât în realitate.
Moștenirea lui Moreno și relevanța contemporană
Moreno a fost un vizionar care a influențat nu doar psihoterapia, ci și sociologia, teatrul și primele forme de terapie de grup. Conceptele sale – spontanitate, creativitate, întâlnire autentică între oameni – rămân surprinzător de actual într-o lume în care autenticitatea și conexiunea umană sunt din ce în ce mai greu de găsit.
Astăzi psihodrama este recunoscută ca tratează terapeutică în specialități de țări europene și este practicată terapeuți, care parcurg ani de formare, inclusiv experiența personală pe propria scenă. În România, există o tradiție vie a acestei metode, cu școli de formare și practicieni dedicati.
Psihodrama nu îți cere să fii actor. Îți cere doar să fii sincer. Și uneori, tocmai atunci când pui un pas pe acea scenă simbolică și îngădui ca o poveste veche să fie trăită din nou, cu alți ochi și alt curaj – ceva, în interior, începe să se schimbe.
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScO8BeLH3vIUc1yfPyWl8PdfpTqxndGehD0buS3zbTuy8bH4w/viewform
