Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, Sărbătoarea cea mai iubită și așteptată de noi toți, una a veseliei, una a dorințelor împlinite. Copiii nu mai prididesc cu scrisorile pentru Moș, părinții cu listele pentru cumpărături sau cu planuri pentru cum vor petrece ultimele zile ale anului. Sunt însă, printre noi, și copii care nu i-au putut spune niciodată Moșului ce-și doresc, cât mult îl așteaptă, cât de bucuroși sunt că au o familie minunată și cât de mult îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul vieții. Unul dintre acești micuți este și Maria Antonia Pădure, din Nistorești, o copilă care are mai multe operații decât anii săi de viață, care abia „rupe“ cuvintele „mama“ și „tata“, ai cărei părinți nu s-au putut bucura nicio clipă de primul ei pas…
Este un suflet frumos, pur, dar așezat într-o „carcasă“ plină de probleme. Doar inima și ochii nu i-au fost afectați de suferință. Cu inima trăiește, se luptă, iubește, iar cu ochii îți vorbește. Și dac-ați ști cât de multe pot spune ochii unui copil…
Șocul unei nașteri
Să facem un arc peste timp și s-o cunoaștem pe Maria încă din primele ei clipe. Pentru soții Pădure, această copilă venea după două sarcini pierdute. Și-au dorit-o enorm. Liza Pădure, mama fetei, lucra la o fabrică de salam din Sinaia, în condiții foarte dure, însă nu și-a anunțat sarcina încă de la început pentru că-i era teamă să nu-și piardă locul de muncă. N-a știut de drepturile angajatei într-o astfel de perioadă și nici n-a îndrăznit să ceară prea multe. A mers pe durata celor nouă luni la tot felul de controale, iar analizele și ecografiile făcute i-au fost interpretate ca fiind foarte bune…Totul, până la naștere, când în locul unui copil perfect sănătos, cum era așteptată Maria, a născut unul cu malformații, mai precis cu spina bifida. Bucuria i-a fost înlocuită cu starea de șoc, care a durat pentru mamă cam jumătate de an.
„Am avut tot felul de gânduri. Mă simțeam ca o vinovată în mijlocul unei mulțimi care mă hulea și judeca pentru copilul născut. Mi-au trecut prin minte toate întrebările, de la banalul «de ce, de ce mie?» până la «cum se va descurca acest copil după ce noi nu vom mai fi?». După ce m-am împăcat cu ideea, timp în care și eu, și Maria am stat numai în spitale, i-am cerut soțului ca nu cumva să abandonăm acest copil. Am avut tot felul de mustrări de conștiință. A fost cumplit“, ne-a mărturisit mama copilei cu o durere care nu e nici pe departe cicatrizată.
A urmat lupta pentru viață: a lor pe de-o parte, a Mariei de cealaltă parte. Luni întregi, fata a respirat doar cu ajutorul unui aparat, iar până la nouă luni n-a avut nicio reacție.
„A fost legumă! N-a plâns, n-a scâncit, n-a gângurit. Era o păpușă care respira, dar numai ajutată. Într-o zi, o doamnă doctor a decis să-i ia aparatul. Am înghețat, dar Maria mea a respirat singură. A fost un prim pas pe care l-am câștigat în lupta asta a noastră“, ne-a mai spus mama fetei.
Maria, ajutor pentru ai ei!
Ce-a urmat? Este lesne de ghicit: investigații, operații, tratamente, recuperări, toate adunate în dosare cu diagnotice, rețete, recomadări. Între timp, eroina noastră a început să facă progrese, să vorbească cu ochii, cu mimica, să silabisească „mama“ și „tata“, să primească, dar, mai ales, să ofere iubire.
Cu un curaj nebun, soții Pădure au mai adus pe lume doi copii: pe Cătălin(6 ani) și Tiana Natalia (4 ani), doi micuți sănătoși, despre care Liza Pădure spune că i-au crescut și-i cresc cu ajutorul Mariei.
„Copilul acesta este darul nostru de la Dumnezeu. Din salariu pe care-l iau ca însoțitor pentru ea, din indemnizația de handicap, la care se adaugă ce câștigă soțul ca paznic, reușim să ne acoperim nevoile de zi cu zi. Cei mici o iubesc mult, dar și ea pe ei…“, o mărturisire care le-au umezit ochii celor doi părinți.
Nu plâng și nu se plâng. Au puțin, dar se iubesc și cred cu toată tăria în Dumnezeu, cel care în același timp cu încercările extrem de dure le-a dat putere și le-a trimis alături oameni care să le fie sprijin fie moral, fie financiar.
„Ne-au mai ajutat și de la Primărie, și vecinii, dar îngerul acestor copii pe Pământ este nașa lor, o prietenă de-a mea din copilărie. Femeia asta ne-a ajutat foarte mult! Sănătatea e tare scumpă! Nu mă întrebați pentru că nu știu să vă spun câți bani am cheltuit pe tot ce a însemnat s-o ținem pe Maria în viață și s-o avem la stadiul de acum, dar nașa copiilor ne-a fost alături cu totul!“, a completat Liza Pădure.
Merge cu un căruț de bebeluș „adaptat“
S-au luptat ca micuții să nu simtă lipsurile, ca Maria să țină cât de cât pasul cu cei de vârsta ei, să-i antreneze creierul și, cu timpul, să mai „câștige“ de la ea noi cuvinte, noi gesturi, noi mișcări! Este înscrisă la Școala Specială de la Breaza, acolo unde merge de două ori pe săptămână. Acum, însă, deplasarea a devenit din ce în ce mai greoaie din cauza căruțului care dă semne să cedeze.
„A fost un căruț normal, pe care l-am folosit și pentru Cătălin și Tia și, ulterior, am pus-o pe Maria pentru că s-a adaptat nevoilor ei. Trebuie să stea cu picioarele întinse din cauză că are probleme zdravene și cu circulația. Numai că și acesta cât să mai țină…“, ne-a spus Ion Pădure.
Neajunsuri și speranțe
Veniturile soților Pădure sunt modeste. El lucrează ca paznic la o pensiune din Sinaia, dar este și om bun la toate atunci când i se cere ajutorul și poate să mai aducă acasă un bănuț. Dar analizele din două în două săptămâni pe care trebuie să i le facă copilei, antibioticul care costă 70 lei (în regim compensat), laptele praf, scutecele pentru ea etc, la care se adaugă și cheltuielile casei sunt cu mult peste ceea ce câștigă ei lunar. Toți cinci dorm într-o cameră în care au două paturi, un șifonier, un televizor și-o sobă. Mai au o bucătărie îngustă și și-au închis și antreul pentru a mai câștiga o cameră folosită pe post de hol, dar și loc unde să ia masa. O casă extrem de mică, dar foarte caldă, unde oaspeții sunt primiți cu multă bucurie și de unde sunt, cu greu, lăsați să plece de cei mici. Și-ar dori s-o mai extindă, mai ales cu o baie care le-ar fi atât de necesară pentru igiena Mariei. Acum o spală în copaie.
O casă în care Moșul este așteptat cu brad împodobit și cu multă nerăbdare și căruia Cătălin i-a cerut un supererou alungibil, Tia o păpușă Elsa sau Ana, iar Maria… Maria nu i-a putut cere vreo jucărie sau altceva, dar, probabil, dacă ar putea i-ar scrie Moșului să-i aducă multă sănătate, ceea ce vrea și pentru părinții ei. Și, poate, i-ar mai spune să le aducă liniște sufletească, să nu-i mai vadă zi de zi ducând grija banilor pe care trebuie să-i dea pe facturi, mâncare, dar mai ales pentru sănătatea ei. Și-ar dori, poate, ca Moșul să facă o minune ca ea să le poată spune părinților cât de mult îi iubește și-i prețuiește pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac…
Ce putem face
Este un caz în care implicarea noastră este, de asemenea, foarte importantă. Le putem aduce celor cinci niște Sărbători așa cum n-au mai avut de mulți ani încoace, ajutându-i cu bani, alimente, cu un nou căruț pentru Maria, cu pamperși nr.6, cu lapte praf Nestle 3+, cu recomandări pentru medici care ar putea să-i amelioreze starea acestui copil pentru care fiecare zi din viață este o luptă cu tăișul sabiei deasupra capului.
Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face luând legătura cu coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat „Pentru Tine!“ este publică).
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu
[…] AICI despre povestea […]