Maria are 52 de ani și locuiește într-o comună mică, unde problemele sociale sunt numeroase, dar resursele sunt limitate. „Avem oameni în vârstă singu...

Egiptologi din 24 de țări, oaspeți ai județului Prahova
În cadrul celei de-a XI-a ediții a Conferinței Europene de Egiptologie, desfășurată la București, județul Prahova a avut onoarea să primească vizita u...

Comuna Berceni, gazda unei reuniuni europene de referință pentru dezvoltarea rurală
Comuna Berceni (Prahova) a găzduit, în perioada 11–12 septembrie 2025, reuniunea externă a Grupului Alianța Europeană (EA), eveniment organizat de pri...

Berceni, comunitatea care își rescrie povestea sănătății.
La Corlătești, pe 2 august 2025, s-a lansat proiectul „Acțiuni preventive pentru o comunitate sănătoasă”, un model de screening medical local, accesib...

Trei zile de poveste în inima orașului: Târgul de Artă Stradală a adus magia pe străzile Ploieștiului
În perioada 11–13 aprilie, aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești a devenit un veritabil univers al imaginației, al culorii și...

Liftul pentru pacienți greu deplasabili din fosta Policlinică Cina a fost pus în funcțiune, după controlul D.S.P. Prahova
După apariția în spațiul public a unor imagini ce evidențiau dificultățile de acces pentru pacienții greu deplasabili în incinta fostei Policlinici Ci...

Educația primește un sprijin consistent în Prahova: peste 1,7 milioane de lei pentru proiecte inovatoare!
Astăzi, Fundația Comunitară Prahova și OMV Petrom au lansat cea de-a IV-a ediție a Fondului Prahova pentru Educație, un program de finanțare dedicat s...

Construirea Campusului Universitar UNATC – Provita de Sus
UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică) inițiază un proiect amplu de infrastructură educațională prin construirea unui cam...

La Mulți Ani, Prahova! Un an nou plin de stiri pozitive și inspirație
Dragi cititori ai site-ului Promovăm Prahova, La cumpăna dintre ani, cu inimile pline de recunoştinţă pentru fiecare moment împărtăşit alături de voi,...

Ultima Șansă pentru a Vă Alătura Sesiunii de Suport Online a Fondului Prahova pentru Educație!
Ploiești, 14 iunie 2024 – Dacă sunteți în căutarea de sfaturi și răspunsuri pentru proiectul dumneavoastră educațional, nu ratați ultima sesiune ...