Aseară, într-un decor de iarnă autentic românească, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, Ştefan Hruşcă a venit să -i colinde pe ploieşteni. Sala arhiplină l-a întâmpinat pe artist cu ropote de aplauze, iar acesta le-a dăruit tuturor celor prezenţi bijuterii muzicale, izvorâte din înţelepciunea omului de la ţară. Deşi colindele sunt cunoscute, prin interpretarea deosebită a lui Ştefan Hruşcă, acestea au reuşit să creeze o stare deosebită în sufletul celor prezenţi la concert. „Ruga pentru părinţi”, pe versurile lui Adrian Păunescu, strecurată cu măiestrie printre colindele tradiţionale ,ne-a amintit încă odată cât de important este să ne preţuim parinţii.
În aplauze frenetice, artistul şi-a încheiat concertul urându-ne tuturor:”Soare luminos şi-un Crăciun frumos!”
Monica BOSTAN