Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic creștin.
Cuvântul Paști (acceptat și ca Paște) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântul de origine evreiască Pesah (trecere), moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numeau Paseha (Paști) — sau sărbătoarea azimilor — sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșire XII, 27), care se prăznuia la 14 Nisan și coincidea cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Termenul ebraic de Paști a trecut deci în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștile evreilor din anul 33. Însă este de la sine înțeles că obiectul sau motivul Paștilor creștine este cu totul altul decât al Paștilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind altă legătură decât una de nume și de coincidența cronologică.[1]
O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferință (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).
Vechime istorică
Data de început a Paștelui
Paștele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paștele creștin, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paștelui evreiesc poate pica în orice zi a săptămânii. Nisan este a șaptea lună a calendarului civil evreiesc. Calendarul religios ebraic nu coincide însă cu cel civil. În calendarul religios, Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian), este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine:
Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).
Conform tradiției ebraice, sărbătoarea Paștelui trebuie să cadă primavara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar, de aceea luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan și Paștele să pice primavara, și nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numita Adar II) în anumiți ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 și 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit și în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar și anotimpurile.
Paștele creștin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.
Obiceiuri de Paști
Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi, albastre, galbene etc.). În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.[2]
Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară și alte mâncăruri tradiționale: pască, cozonac, drob.
Unele obiceiuri asociate acestei sărbători, cum ar fi iepurașul de Paști sau căutarea ouălor colorate s-au răspândit și printre necreștini.
Redactat de: Cristian Marin
Sursa: Wikipedia.org
