In cadrul strategiei sale pentru crearea de locuri de munca si crestere economica, Comisia Europeana a lansat o initiativa pentru a impulsiona recunoasterea aptitudinilor si competentelor dobandite in afara cadrului scolar si universitar. Propunerea Comisiei are drept scop sporirea posibilitatilor de angajare in special pentru tinerii someri si persoanele cu putine calificari formale, cum ar fi lucratorii in varsta si cei slab calificati. Propunerea urmareste, de asemenea, imbunatatirea accesului la invatamantul superior, in special al studentilor adulti.
Prin recomandarea sa, Comisia indeamna statele membre sa stabileasca sisteme nationale pentru validarea invatarii non-formale si informale pana in 2015. Acest lucru ar permite cetatenilor sa obtina o calificare integrala sau partiala pe baza aptitudinilor si competentelor dobandite in afara educatiei formale. Numai Finlanda, Franta, Luxemburg si Olanda dispun in prezent de sisteme cuprinzatoare pentru validarea invatarii non-formale si informale.
„Obiectivul nostru este ca toti cetatenii sa profite din plin de oportunitatile de invatare disponibile pentru a-si spori competentele si capacitatea de insertie profesionala, la locul de munca, prin intermediul grupurilor societatii civile sau prin intermediul internetului” a declarat Androulla Vassiliou, comisarul pentru educatie, cultura, multilingvism si tineret.
Propunerea Comisiei va fi discutata de Consiliu si urmeaza a fi adoptata de ministrii educatiei si tineretului la 23-24 noiembrie.
Definitii si context
Invatarea formala se desfasoara intr-un cadru organizat si structurat, dedicat in mod specific invatarii, si in general conduce la acordarea unei calificari, de obicei sub forma unui certificat sau a unei diplome. Ea include sistemele de educatie generala, de formare profesionala initiala si de invatamant superior.
Invatarea non-formala este invatarea realizata intr-un mediu formal de educatie, dar care nu determina, in general, obtinerea unei calificari sau diplome. De obicei, implica cursuri, ateliere, conferinte sau seminarii. Ea poate include programe de insusire a unor competente profesionale, de alfabetizare a adultilor sau programele de educatie de baza a persoanelor care au parasit timpuriu scoala. Printre cazurile foarte des intalnite de invatare non-formala se numara cursurile de formare la locul de munca, prin care intreprinderile actualizeaza si perfectioneaza competentele angajatilor lor (cum ar fi competentele TIC), invatarea on-line structurata (de exemplu prin utilizarea resurselor educationale deschise) si cursurile organizate de organizatiile societatii civile pentru membrii lor, pentru grupul lor tinta sau pentru publicul general.
Invatarea informala este invatarea care rezulta din activitatile zilnice legate de munca, viata de familie sau petrecerea timpului liber. Ea nu este organizata sau structurata in ceea ce priveste obiectivele, timpul sau sprijinul acordat procesului de invatare. Invatarea informala poate fi involuntara din punctul de vedere al persoanei care invata. Rezultatele invatarii obtinute prin invatare informala pot fi competentele dobandite prin experiente de viata si profesionale. Se pot cita ca exemple competentele de gestionare a proiectelor sau competentele TIC dobandite la locul de munca; limbile straine invatate si competentele interculturale dobandite in cursul unei sederi in strainatate; competentele TIC dobandite in afara activitatii profesionale, competentele obtinute prin activitati de voluntariat, activitati culturale sau sportive, activitati de animatie pentru tineret si activitati desfasurate in propria familie (de exemplu ingrijirea unui copil).
Patru state membre dispun in prezent de sisteme cuprinzatoare pentru validarea invatarii non formale si informale:
• In Franta, toate calificarile, cu exceptia profesiilor reglementate precum cele de medic, dentist, veterinar si arhitect, pot fi obtinute prin validarea invatarii non-formale si informale. Persoanele prezinta detalii cu privire la experientele lor de invatare si aptitudinile/competentele dobandite. Un juriu format din experti numiti de catre ministerul de resort poate acorda o calificare totala sau partiala.
• Un sistem similar exista in Luxemburg.
• In Olanda, oamenii pot sa prezinte o descriere a experientei lor unui furnizor recunoscut de „certificate de experienta” in scopul solicitarii de locuri de munca sau a recunoasterii formale de catre o comisie de examinare.
• In Finlanda, legislatia in materie de educatie permite validarea experientei in mai multe domenii si la mai multe niveluri de educatie.
sursa si detalii: manager.ro
