Invătarea se face cu ajutorul instrumentelor digitale pentru educatie

Invătarea se face cu ajutorul instrumentelor digitale pentru educatie

Azi, învățământul se schimbă. Copiii sunt din ce în ce mai ancorați în viitor, în lumea digitală, iar profesorii trebuie să țină pasul cu ei. Și au reușit. Grație instrumentelor digitale. Școala Gimnazială Internațională Spectrum din Ploiești și-a propus anul acesta o abordare neconvențională a procesului didactic.

Cu ajutorul Netland Computers, aceștia au dotat majoritatea sălilor de clasă cu monitoare interactive și software educațional.  De ce? Pentru ca învățarea să fie diferită. Cool. Actuala.

La  Școala Gimnazială Internațională Spectrum din Ploiești, instrumentele digitale pentru educație asistă profesorii prin simulări, animații 3D, prezentări, manuale și teste derulate online. Obiectivul? Să îi atragă pe elevi și să transforme școala într-o experiență plăcută, actuală.

Inițial, Școala Spectrum Ploiești deținea două table interactive  – una la ciclul primar, alta la cel gimnazial.  Pe măsură ce numărul elevilor și al claselor s-a mărit numărul elevilor, a apărut nevoia de  noi table interactive. Dar, pentru că și aici există un dar…panoplia instrumentelor digitale pentru educație s-a diversificat și a trecut la un alt nivel: monitoarele interactive, care oferă o experiență superioară și un set complex de facilități în utilizare. Urmarea a fost logică.

Școala  Internațională Spectrum Ploiești a achiziționat un monitor interactiv Newline cu diagonala de 65 inch și multi-touch în 10 puncte. Odată pus la treabă, rezultatele au fost uimitoare în rândul elevilor și profesorilor. Etapa următoare? Școala a decis să mai cumpere încă 7 display-uri interactive.

”Reacția elevilor a fost extraordinară. Nu ne-am așteptat ca ei să se implice atât de mult în valorificarea facilităților oferite de aceste monitoare. Dat fiind faptul că sunt copiii erei digitale, au luat-o înaintea dascălilor, pentru că li s-a părut mult mai firesc să desfășoare lecțiile în acest mod. Suntem acum la faza instruirii profesorilor, care și-au dat seama cât de mult le ușurează munca astfel de instrumente moderne” a declarat dl. Çakar Fehmi, managerul școlii Spectrum Ploiești.

Noua infrastructură hardware implementată de Netland Computers a atras după sine instalarea de noi soluții software. Mai exact, licențe mozaBook. Atuul lor? Ele completează instrumentele uzuale ale procesului educațional prin simulări, animații 3D, prezentări, manuale și teste derulate online.

În etapa a 2-a au fost achiziționate 52 de licențe mozaBook pentru copii. Acum,  aceștia au acces individual, de pe dispozitivul propriu (tabletă sau calculator), la peste 1000 de animații 3D interactive, fișiere audio, tutoriale video, dar și la lecțiile predate în clasă. Profesorii le pot trimite astfel fișe de lucru, teme sau teste personalizate, pe care elevii le rezolvă online. Se poate urmări astfel, permanent, evoluția copiilor și se pot oferi rapoarte cu activitatea lor.

Școala Gimnazială Internațională Spectrum Ploiești, alături de Netland Computers, a optat pentru digitalizarea învățământului. Ei au confirmat astfel că sunt este o instituție de învățământ atentă la evoluția către o lume digitală și că păstrează un standard înalt în procesul educațional.

Școala Gimnazială Internațională Spectrum Ploiești face parte din grupul de Instituții de Învățământ Lumina, în care se regăsesc liceele ICHB și ICHC, precum și școlile Spectrum din București, Constanța, Iași, Cluj. Spectrum Ploiești este un centru de educație în sistem privat, oferind o alternativă nouă și modernă la instituțiile de stat, prin prisma experienței, calității și seriozității în abordarea procesului de pregătire școlară. Clasele primare și cele gimnaziale beneficiază de o bază materială modernă, cadre didactice cu experiență și urmează o programă extinsă pe o arie largă de discipline.

Netland Computers oferă soluții IT personalizate, încă din 1996, având experiență extinsă în infrastructură și securitate IT, soluții de licențiere software, tehnologie cloud, sisteme de coduri de bare, afișaj digital, supraveghere video și instrumente digitale pentru educație. Compania implementează tehnologii de ultimă generație, având parteneriate cu furnizori importanți din industrie. Avantajul său competitiv provine din înțelegerea corectă a nevoilor clienților și adoptarea soluțiilor care se dovedesc fiabile și rentabile pe termen mediu și lung.

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.