Prin bunăvoinţa Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga” şi a directorului Nicolae Boaru, vă prezentăm în fiecare zi, recenzia unei cărţi. Astăzi “Inside Out. O istorie personală a Pink Floyd”, de Nick Mason.
Lectură plăcută!
Monica BOSTAN
Victoria Books
Traducere din engleză de Louis Ulrich.
Cartea este scrisă de Nick Mason, legendarul baterist al trupei. Aproape 400 de pagini scrise cu sinceritate urmăresc parcursul trupei de la începuturi şi până la stadioanele pline, oferind fel de fel de detalii picante şi amuzante deopotrivă. Plină de poveşti extraordinare, fotografii inedite, nepublicate până acum, din arhiva personală a lui Nick Mason, cartea promite să fie un deliciu atât pentru fanii înrăiţi ai trupei, cât şi pentru cei care abia acum o descoperă.
„În istoria rockului nu au rămas multe poveşti la fel de fascinante ca cea a lui Pink Floyd. Şi mă îndoiesc că cineva ar fi putut spune această poveste mai bine ca omul răbdător şi spiritual care a privit-o cum ea se desfăşoară de pe scaunul său din spatele bateriei.” Paul Du Noyer, fondator al revistei Mojo
„Urmărirea drumului parcurs de formaţie de la acele începuturi primitive până la imaginile cu stadioane pline şi sunetele care înseamnă astăzi Pink Floyd, precum şi a schimbărilor în muzica rock’n’roll şi în tehnologia muzicală, reprezintă o lectură fascinantă.” Sunday Times
„Orice altceva, dar nu un imn de slavă adus măreţei Pink Floyd. Povestea toboşarului Mason este încântătoare şi amuzant de lipsită de respect faţă de legendara formaţie britanică.” Robert Sandall, Sunday Times
„Faptul că acest om îşi poate aduce aminte totul despre orgia pe care o numeşte cariera sa este un miracol – o imagine uluitoare a unei vieţi pentru care cei mai mulţi dintre noi ar fi gata să facă moarte de om.” Ruby Wax
„O adevărată plăcere – o poveste densă, amuzantă şi fascinantă. Nick este un ghid cu un stil minunat de sec şi de laconic.” Peter Gabriel
„Am râs tare de atâtea ori încât soţia mea a crezut că sufăr de Sindromul Tourette. Este atât de bine scrisă, plină de detalii, auto-peiorativă şi amuzantă. O carte de referinţă – memorii rock and roll scrise inteligent şi educat, pline de candoare şi de spirit.” Alan Parker
„Cărţile şi muzica sunt printre acele lucruri simple care ne aduc motive de bucurie în fiecare zi. Iar când cele două se împletesc, nu putem decât să îmbrăţisăm o dublă bucurie şi să o savurăm din plin. Inside Out este îmbinarea perfectă dintre plăcerea de a evada printre paginile unei cărţi şi fascinaţia pătrunderii în culisele universului muzical al uneia dintre cele mai influente trupe rock din istoria muzicii: Pink Floyd. Plină de poveşti extraordinare, fotografii inedite, nepublicate până acum, din arhiva personală a lui Nick Mason, cartea promite să fie un deliciu atât pentru fanii înrăiţi ai trupei, cât şi pentru cei care abia acum o descoperă.”
Cum s-a născut Pink Floyd? „Din suprapunerea a două grupuri de prieteni: unul creat în jurul Cambridge-ului, de unde se trăgeau Roger, Syd Barrett, David Gilmour şi mulţi viitori afiliaţi ai lui Floyd. Celălalt era format din Roger, Rick şi cu mine”, aceştia din urmă întâlnindu-se în timpul studiilor de arhitectură, la începutul anilor ’60.
Titlul formaţiei are el însuşi o întreagă istorie – după cum spune şi Nick Mason, orice formaţie debutantă îşi petrece mai mult timp făcând planuri şi gândindu-se ce nume mai potrivit ar trebui să aibă. Astfel, într-una din primele faze, au apărut pe scenă cu numele Architectural Abdabs (din fericire, spune Nick Mason, o foarte scurtă perioadă).
Apoi, The Tea Set, nume la care au renunţat când au aflat că mai e o formaţie cu acelaşi nume. Numele care a şi rămas a fost propus de Syd Barrett, într-o variantă iniţială Pink Floyd Sound – o combinaţie între prenumele a doi muzicieni de blues – Pink Anderson şi Floyd Council. Un nume fericit ales, consideră Nick Mason, căci atunci când au devenit cunoscuţi în mediul underground, numele a fost în favoarea lor, prin conotaţia sa „vag psihedelică”.
Ca orice formaţie mare, nu a avut succes încă de la început, astfel că Nick Mason vorbeşte şi despre momentele de descurajare, de respingere, de receptare negativă a muzicii lor. Unul dintre aceste momente a avut loc după ce au cântat la un club al tineretului catolic, când cel care se ocupa de organizare a refuzat să-i plătească, considerând că ceea ce au cântat ei „nu era muzică”.