De la pasiune, la filantropie! Victor Preda, jurnalistul care gătește săptămânal pentru 170 de nevoiași ploieșteni

De la pasiune, la filantropie! Victor Preda, jurnalistul care gătește săptămânal pentru 170 de nevoiași ploieșteni

Jurnalist de meserie, un împătimit al ceaiului, un mare iubitor de lectură, mai ales cea istorică, tată a două fete de care este tare mândru, Victor Preda este cel care, de doi ani încoace, ne expune săptămânal o altă latură a sa. Pasionat de arta culinară, Victor a înțeles că poate să facă mult mai mult decât să-și încânte apropiații cu mese delicioase. A ales să ofere, săptămânal, alături de un grup de oameni cu suflet mare, o masă persoanelor nevoiașe din Ploiești. De ce a ales Victor să-și rupă săptămână de săptămână din timpul său liber pentru a găti acestor oameni, ce l-a determinat să îmbine pasiunea cu acțiunile umanitare, aflăm de interviul de mai jos.

R. Spune-mi, în linii mari, câteva vorbe despre experiența în presă.

V.P. Lucrez în presa prahoveană din 1997, și după ce marea noastră pasiune comună, presa scrisă, aproape a murit complet, m-am orientat spre celelalte zone, presa on-line și televiziunea. Acum realizez emisiuni la VP TV și la București TV, dezbateri și emisiuni cu subiecte legate de istoria Ploieștiului și a Bucureștiului

R. Care a fost traseul de la a vorbi despre și cu oameni la a face ceva concret pentru ei?

V.P. Prin intermediul profesiei am intrat, uneori, mult prea rar, în contact cu oamenii care au nevoie de ajutor. De obicei interacționam cu oamenii importanți ai zilei, cu primari, parlamentari, consilieri, directori, oameni de afaceri. E mai confortabil, dar, de fapt, total irelevant dacă vrem să obținem o radiografie adevărată a societății românești. Orice vorbă a primarului, prefectului sau a președintelui de partid se transformă imediat în știre, dar faptul că o familie cu cinci copii, toți înotători de performanță, are nevoie de ajutor deoarece, probabil, salariile părinților nu le pot asigura un trai normal zi de zi nu trezește interesul nimănui. România reală e total diferită de ceea ce vedem la televizor sau citim prin ziare.

R. Ce înseamnă Masa Săracilor ș care este implicarea ta în acest proiect?

V.P. Proiectul Masa Săracilor a început în aprilie 2016, cu un aragaz, câteva vase , cinci porții și trei voluntari. Astăzi avem 170 de beneficiari, oameni care, poate, nu ar avea o altă posibilitate să mănânce o masă caldă. Vorbim despre bătrâni singuri, despre familii cu mulți copii, nu neapărat genul de oameni care primesc ajutor social. Beneficiarii sunt selectați cu grijă, iar lista acestora este modificată periodic. Din modestie, poate nu ar trebui să vorbesc foarte mult despre voluntari, dar trebuie neapărat să-i amintesc pe Părintele Bogdan Grigorescu, cel care ne-a pus casa parohială la dispoziție și care este alături de noi inclusiv în timp ce gătim, pe Lorin Mihai, unul dintre inițiatorii acestei acțiuni și cel care și astăzi se ocupă de tot ce înseamnă organizare sau de actorul Mihai Coadă, un om cu un suflet imens, dar și cu temeinice cunoștințe gastronomice. Sigur, acestora li se alătură mulți alții, oameni din toate categoriile socio-profesionale, de la avocați la medici, de la educatori și profesori la elevi sau informaticieni.

Drumul de la cinci porții la 170 de beneficiari nu a fost nici rapid și nici ușor, dar astăzi avem o mașină de gătit modernă, donată de un om cu suflet mare, avem vase de gătit profesionale, avem un grup bine închegat de voluntari pe care ne putem baza în fiecare sâmbătă și, mai presus de toate, avem un chef nebun de treabă. Ca noutate, de câteva săptămâni, copiii beneficiari primesc prăjituri din partea unui lanț de cofetării din Ploiești, iar cele 170 de pâini ne sunt donate de către o firmă specializată. Le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi.

R. Care au fost: momentul care te-a marcat cel mai puternic, momentul care te-a provocat cel mai tare, dar și cel care te-a dezamăgit?

V.P. Au fost și momente grele, dar poate cel mai dificil a fost în iarna anului 2016, atunci când, din cauza unui ger foarte puternic, au înghețat conductele și nu am avut apă curentă. Cum să gătești fără apă? Ei bine, am adus apa de la un coleg voluntar care locuiește în vecinătate și am reușit să le asigurăm beneficiarilor noștri masa. Un moment înălțător a fost atunci când am gătit pentru copiii crescuți de Părintele Tănase la Valea Plopului. O zi specială a fost Ajunul Crăciunului 2017, atunci când peste 500 de oameni au donat 1.300 de pachete cu bucate specifice pentru cei mai necăjiți ploieșteni. Cât despre momente care să mă dezamăgească, slavă Domnului, nu au fost.

R. Cum sunt privite actele de asistență socială atât de tine, cât și de beneficiari, dar și de cei din sistem? Unde greșim și greșesc (stat, beneficiari) în asistența socială?

V.P.  Îmi este greu să spun unde anume se greșește, dar este clar că lucrurile nu sunt în regulă. Până acum câțiva ani ne plângeam de lipsa locurilor de muncă, acum ne confruntăm cu o criză a forței de muncă. Mulți spun că acesta este efectul unor politici de asistență socială prost gândită. Pensiile multor bătrâni din mediul rural sunt un pic mai mari decât ajutorul social încasat de tinerii care au renunțat să-și mai caute un loc de muncă. În România dacă muncești ți se ia, iar dacă nu muncești ți se dă.

R. Dintre asistați există persoane care s-au „transformat“ în voluntari?

V.P. Avem astfel de exemple, sunt beneficiari care doresc să participe la acțiunea noastră. Participă la curățenie, la spălatul vaselor… Întotdeauna se găsește câte ceva de făcut.

R. Îți vezi fetele continuând acțiunile?

V.P. Mulțumesc pentru întrebare! Fiicele mele m-au însoțit atunci când am fost la Valea Plopului și s-au implicat la montarea desertului. Am fost tare mândru de ele. Dacă vor continua ele acțiunea? Mai întâi trebuie să mă opresc eu, iar asta nu se va întâmpla curând…

Proiectul „Masa Săracilor“ a fost unul dintre cele înscrise la Cercul de Donatori Ploiești, ediția din toamna lui 2017 (vezi AICI detalii), iar miza a fost de a găsi fondurile necesare pentru achiziția unui aragaz profesional nou, lucru care, de altfel, s-a și concretizat, dar cum ne-a spus și Victor Preda. Iar în acest week-end, echipa de voluntari s-a reîntors la Valea Plopului unde au dorit să le facă o surpriză copiilor de aici, gătindu-le o masă delicioasă și oferindu-le și o întâlnire cu actorul George Ogăraru.

Liliana Maxim
Foto: sursa facebook Victor Preda ȘI Masa Săracilor Ploiești

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.