CRISTINA DINU, „îmblânzitoarea“ fiarelor

Nu este metal care să-i reziste, nu este bucată de fier care să-i apară în cale și care, ulterior, să nu capete o formă. Un trandafir, o cruce, un vultur, o zeitate, o imagine abstractă…toate purtând aceeași semnătură: Cristina Dinu. Duritatea metalului a concurat cu ambiția și talentul Cristinei, iar cele din urmă au câștigat de cele mai multe ori. Despre încăpățânarea fierului vorbesc mâinile artistei, pline de zgârâieturi, tăieturi, cu buricul degetelor și unghiile înnegrite. Se lasă în fiecare zi de ceea ce spune ea că-i „mănâncă“ energia, timpul, o enervează și o frustrează, dar tot de atâtea ori îi mai vine în minte o idee, mai găsește un rebut care-i cere să-l modeleze… Așa că după o fugă în natură, unde-și bea cafeaua, trage cu nesaț dintr-o țigară și ascultă liniștea pădurii până simte c-o „dor“ urechile, revine mai înfierată și inspirată în a da viață celui făr′ de viață: metalul.

Ipostaze

Când vezi imagini ale creațiilor ei sau cu ea pe motocicletă, tinzi să crezi că ai de-a face cu o femeie bine făcută, inabordabilă, înnebunită după zgomotul motoarelor și cel al rock-ului. Realitatea îți aduce-n față o tânără, în vârstă de 29 de ani, subțire, minionă, căreia, da, îi plac motocicletele și muzica rock, dar care susține că pasiunea cea mai mare a ei este…liniștea. „Lucrez în liniște, singura «muzică» este cea a uneltelor cu care prelucrez rebuturile metalice“. O fire rebelă, care prin prisma ocupațiilor pe care le are, a felului de-a fi și a modului în care arată susține că se află pe granița dintre lumea femeilor și cea a bărbaților.

„Nu mă încadrez în niciuna. În cea a femeilor nu mă regăsesc pentru că nu am atitudinea feminină, aspectul, cerințele și așteptările de la viață pe care le au majoritatea reprezentantelor acestui sex, iar într-a bărbaților nu sunt pentru că ei au un orgoliu imens, deși sunt situații în care femeile fac treabă mult mai bună decât ei în multe domenii considerate «masculine»“

Cu ceva mai multe cunoștințe despre OMUL Cristina Dinu, mergem să-i cunoaștem și latura artistică, una cu totul atipică, una care, probabil, în afara țării ar fi fost extrem de apreciată, în timp ce la noi abia este cunoscută.

Cu duritatea metalelor a făcut cunoștință în urmă cu vreo șapte ani, când a început să meșterească pe la motociclete, mașini, făcând reparații diverse. Nu s-a îndurat de resturi, iar ceea ce alții ar fi dat fără să stea prea mult pe gânduri la „fier vechi“, pentru ea s-a transformat în materie primă. A avut noroc cu atelierul tatălui, unde se folosea de dotările de acolo pentru a-și contura ideile. N-a încurajat-o în ceea ce făcea, dar nici nu i-a interzis să se „joace“, crezând că este o ocupație temporară. La fel cum sperau și ceilalți membri ai familiei ei, care-și doreau ca la un momendat „băiețoasa“ Cristina să se metamorfozeze în „feminina“ Cristina. O așteptare de care protagonista noastră se amuză copios.

Ușa atelierului i s-a închis odată cu moartea tatălui ei, atunci când Cristina a realizat că l-a pierdut și pe cel care-i conferea, totodată, și siguranța materială. Dincolo de pasiune trebuia să-și găsească și o sursă de venit. Cu sculele salvate din atelier, cu un morman de idei în minte, cu nevoia unui venit care să-i asigure traiul de zi cu zi și cu mâna formată din restaurările făcute pe ici-colo, Cristina s-a văzut nevoită să ia treaba mult mai în serios decât o făcuse până atunci. Atelier și-a făcut în fiecare colțișor unde a și locuit și a dat formă tuturor metalelor după inspirație și cerințe. Banii câștigați din munca ei au fost, dintotdeauna, puțini în ciuda faptului că persoanele care modelează fierul le poți număra pe degete.

„Nu sunt convinsă că mă pricep. Sunt mai multe meserii într-una singură și nu-s maestru în toate. Nu este ușor de modelat fierul. Este o muncă infernală, frustrantă, enervantă. Metalele nu reacționează cum vrei, nu-s acultătoare. Te tai în table. Am unele piese care au și acum pete de sânge. Spun că renunț, dar, de fapt, cum aș putea?! De fiecare data mai apare ceva sau cineva cu câte-o bucată de metal din care vrea să-i realizez ceva și începe, astfel, lupta cu mine și bucata aia dură. Iar dacă este clientul fericit, atunci am satisfacția muncii care, automat, este și impulsul de a continua“.

Prima expoziție

Cele mai multe lucrări le-a realizat cu ocazia primei sale expoziții, organizată în aprilie, la Câmpina, una în care a vrut să scoată în evidență acel frumos altfel, frumosul modelat și spus de obiectele din metal. „Femeia și pasiunile ei“, organizată de Asociația ProCâmpina, în Halele atelierelor Colegiului „Constantin Istrati“, a fost o expoziție atipică pentru care, din păcate, puțini și-au făcut timp. Una în care Cristina și-a organizat tematic piesele, una plină de simboluri, una înțeleasă de cei care citesc, care sunt dornici să descifreze mesajul din spatele fiecărui semn… În operele Cristinei, mitologia, religia, tehnologia, abstractul și-au găsit loc și-ți vorbesc în măsura în care știi să le asculți, știi să le înțelegi.

Artista este conștientă că oamenii nu au gusturi pentru ceea ce realizează ea. Un obiect metalic își găsește cu greu locul. Pentru una dintre lucrările ei masive, „Zenitul“ (foto), a fost găsit un loc în Câmpina, în parcul din apropierea zonei Clubului Copiilor. Se mai laudă însă cu candelabrele de la Biserica Albă, cu mesele și scaunele realizate, la comandă, pentru un birou, dar și cu o lucrare cerută de un francez și care i-a fost expusă la expoziția din Monaco.

De la motocicletă la OMDIC!

În viața de zi cu zi este instructor moto, la Ploiești. Motocicleta…o altă iubire a ei, pentru care a început de pe la vreo 15 ani să strângă bani, din meditații. Visa la ea de când era copil, iar primul cuvânt scris a fost „motocicletă“. Nu mai știe când, dar știe sigur că ăsta a fost. Iar prima motocicletă a obligat-o să învețe și ceva noțiuni de mecanică. Pentru a o înțelege a demontat-o și remontat-o piesă cu piesă. Iar de aici s-au legat toate: reparații, bucăți de fier rămase, sculptura rebuturilor, operele actuale și viitoare… Iar dacă întâlniți inițialele OMDIC, nu treceți mai departe. Sunt ale unui artist, ale unui om frumos, pe care tinerii din facultățile de arte îl pot avea ca model. Vorbim despre OMul Dinu Ioana Cristina sau Ornamente Metalice De Înaltă Calitate.

Absolventă a Facultății de Fizică, din cadrul Universităţii Bucureşti, cu un master interdisciplinar în fizică-chimie, o sumedenie de cursuri în diverse domenii, Cristina este, totodată, și o enciclopedie vie. Citește lunar, poate, mai mult decât au reușit unii într-o viață întreagă. Nu o face doar în formatul clasic, ci și on-line sau audio-book. Iar de prin 1996 cochetează și cu scrisul. Nu și-a publicat rândurile pentru că le consideră „chestii personale“.