Consiliului Judeţean Prahova sprijina promovarea culturii in Prahova

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea COSMA,  a participat duminică, 31 martie 2013, la sesiunea omagială a Academiei Române, dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului  Internaţional de Poezie Nichita Stănescu, desfăşurat pe parcursul a trei zile atât în Municipiul Ploieşti cât şi în alte localităţi din Judeţul Prahova.

Consiliul Judeţean Prahova a susţinut această manifestare culturală, preşedintele Mircea Cosma  subliniind rolul important al celui care a fost spiritul poeziei româneşti din secolul XX – poetul Nichita Stănescu. Marele premiu de poezie „Nichita Stanescu” a fost câştigat de poetul Horia Bădescu , diploma fiindu-i înmânată de preşedintele  Mircea Cosma.

La evenimentul cultural au participat preşedintele şi vicepreşedintele Academiei Române, respectiv Ionel Haiduc şi Marius Sala; academicienii Eugen Simion, Solomon Marcus, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Vasile Tărâţeanu, Adam Puslovic; scriitorul  Mircea Ionescu Quintus; preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, care a precizat ca în aceste zile, toate filialele ICR găzduiesc manifestări omagiale dedicate ,,poetului necuvintelor” – Nichita Stănescu.

sursa:  comunicat de presa

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.