Aproape în fiecare zi auzim la radio sau vedem la vreun post de televiziune despre un caz care a necesitat o ancheta socială, un caz în care auzim despre activitatea unui asistent social. Dar oare câţi dintre noi am căutat să ne informăm corect despre activitatea acestor oameni, care au ales profesia pe care o fac cu sufletul?
Dacă răsfoim o clipă Clasificarea Ocupaţiilor din România găsim la poziţia 346001, grupa 3460, următoarea definiţie: “Asistenţi sociali: Acordă consultaţii asupra problematicii sociale; iniţiază acţiuni pentru prevenirea delicvenţei sau pentru readaptarea delicvenţilor; acordă ajutor handicapaţilor fizic sau mental în scopul ameliorării capacităţii de integrare socială a acestora.”
Definiţie clară şi concisă aş zice, dar care ascunde printre rândurile ei nopţi nedormite, în care gândul asistentului social zboară către modalităţi accesibile de a aborda problema cu persoana în cauză, găsirea căii celei mai simple de a dialoga de la suflet la suflet. Da. Aţi citit bine. De la suflet la suflet, pentru că poate este printre puţinele profesii pe care dacă nu o faci din suflet, nu ai de ce să mai practice această meserie. Este adevărat că nicăieri nu este stipulată această sintagmă şi din punct de vedere “tehnic” profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
– este cetaţean român sau cetaţean al altui stat;
– are studii de specialitate în asistenţă socială;
– este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;
– nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Să presupunem, că cineva care a ales profesia datorită unei conjuncturi şi nu din dorinţa de a ajuta pe cei cu probleme, are primul caz de rezolvat. Se prezintă la serviciu, strânge toate datele necesare, porneşte pe teren unde are loc şi întâlnirea cu persoana căreia trebuie să-i acorde tot sprijinul. În mod normal, pentru o persoană care şi-a dorit această profesie şi o face cu suflet, dialogul se leagă imediat, pentru că interlocutorul are darul special de a simţi pe cel care vrea să-l ajute şi să-i schimbe situaţia în bine. Dar cum să înceapă dialogul persoana care şi-a dorit DOAR un serviciu şi care este interesată de caz doar ca să bifeze faptul că a trecut pe acolo? Nu are cum…şi astfel se înregistrează două piederi, atât pentru cel care are nevoie de sprijin şi îi este imposibil să-şi deschidă sufletul, dar şi pentru această profesie, pentru că este practicată de cineva fără vocaţie.
Cred că în timp ar trebui adăugate câteva cuvinte la condiţiile care trebuiesc îndeplinite în exercitarea acestei meserii şi anume: “ să ştie să poarte un dialog de la suflet la suflet” şi atunci cu siguranţă multe se vor schimba în bine.
Monica-Violeta
