Asistentul social sau despre dialogul sufletelor

Aproape în fiecare zi auzim la radio sau vedem la vreun post de televiziune despre un caz care a necesitat o ancheta socială, un caz în care auzim despre activitatea unui asistent social. Dar oare câţi dintre noi am căutat să ne informăm corect despre activitatea acestor oameni, care au ales profesia pe care o fac cu sufletul?

Dacă răsfoim o clipă Clasificarea Ocupaţiilor din România găsim la poziţia 346001, grupa 3460, următoarea definiţie: “Asistenţi sociali: Acordă consultaţii asupra problematicii sociale; iniţiază acţiuni pentru prevenirea delicvenţei sau pentru readaptarea delicvenţilor; acordă ajutor handicapaţilor fizic sau mental în scopul ameliorării capacităţii de integrare socială a acestora.”

Definiţie clară şi concisă aş zice, dar care ascunde printre rândurile ei nopţi nedormite, în care gândul asistentului social zboară către modalităţi accesibile de a aborda problema cu persoana în cauză, găsirea căii celei mai simple de a dialoga de la suflet la suflet. Da. Aţi citit bine. De la suflet la suflet, pentru că poate este printre puţinele profesii pe care dacă nu o faci din suflet, nu ai de ce să mai practice această meserie. Este adevărat că nicăieri nu este stipulată această sintagmă şi din punct de vedere “tehnic” profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

– este cetaţean român sau cetaţean al altui stat;

– are studii de specialitate în asistenţă socială;

– este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;

– nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.