„Madona cu trandafiri”

Diferit de „Maidanul cu dragoste”, poate cel mai cunoscut roman al autorului, „Madona cu trandafiri”, roman de debut, aminteşte intr-o oarecare masura de Caragiale. Si nu prin limbaj, ci prin atmosfera provinciala, situatiile comice si uneori tragi-comice. Fara a se putea spune ca ar fi o imitatie a stilului lui Caragiale. Nu, nici vorba, caci asemanarile nu vizeaza intregul roman, ci doar anumite aspecte care, desi constituie o buna parte, nu reprezinta esenta. Imbinarea dintre tragedia mortii Madonei cu trandafiri si personajele ilare, cu comportamente bizare si total nepotrivite cu situatia realizeaza latura comica a cartii.

Locuitorii oraselului de provincie in care si-a petrecut aceasta ultima perioada a vietii, nefericita de altfel, dau interpretari care mai de care mai fantasmagorice actului sinucigas al acesteia, minimalizand prin verva lor tragicul momentului. Inmormantarea la care orasenii de rand nu au acces devine pretext pentru un spectacol grotesc pus la cale de provincialul cu aspiratii de nobil Manaila. Interesant este acest personaj si pentru snobismul sau, caci, dorind sa-si depaseasca statutul de simplu provincial, face mare caz de relatia de amicitie cu Octav, ziaristul de la centru, amic intim, subliniind de cate ori are ocazia aceasta legatura care, in opinia sa il ridica undeva deasupra celorlalti.  De la centru, adica din capitala, expresie folosita intr-o atitudine de ridicare in slavi a apartenentei la marele oras.

In contrast cu acest circ al orasenilor din paturile mai de jos se situeaza pasajele meditative ale lui Octav, care, marcat de pierderea iubitei, trece printr-o tulburatoare explozie de revelatii privind iubirea şi viata sa, dar si sensul acesteia.

sursa text recenzie: http://andreeaiuliatoma.blogspot.ro/2011/11/madona-cu-trandafiri-gm-zamfirescu.html