Începând din anul 2008, în România, pe data de 5 iunie este marcată Ziua Învăţătorului – manifestare educativă, cu caracter naţional, apolitic şi cultural. Potrivit unui comunicat emis de Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), ministrul de resort, Remus Pricopie, şi cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ), respectiv Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”), au convenit în cadrul şedinţei Comisiei Paritare din MEN ca activităţile prilejuite de această zi să se desfăşoare conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar. Şi la nivelul Prahovei, modul în care a fost sărbătorită această zi a fost lăsat la latitudinea conducerilor instituţiilor de învăţământ. Începând cu anul şcolar 2013-2014, datele de 5 Octombrie (Ziua Mondială a Educaţiei) şi 5 Iunie (Ziua Învăţătorului) vor fi introduse şi marcate distinct în structura anului de învăţământ, au mai decis reprezentanţii ministerului şi cei ai sindicatelor
5 Iunie-Ziua Învăţătorului
Newer PostBujor Nedelcovici la Ploieşti