Ziua Mondiala a Cărtii si a Dreptului de Autor sarbatorita de catre adolescentii prahoveni

„Citește…și nu te vei simți niciodată singur!”, acesta a fost sloganul activității educative, din 23 aprilie 2021, desfășurată în cadrul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din municipiul Ploiești, activitate organizată de către doamnele profesoare de Limba și literatura română, Beatrice Anisoiu și Nicoleta Popina.
Începând din anul 1996, la data de 23 aprilie, la inițiativa UNESCO se celebrează Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. Această zi marchează trecerea în neființă, în 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul englez, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, şi unul peruan de origine spaniolă, Inca Garcilaso de la Vega.
Activitatea „Citește…și nu te vei simți niciodată singur!” s-a desfășurat cu implicarea elevilor de clasa a XII-a și a avut ca principale obiective încurajarea adolescenților să citească și promovarea dragostei pe tot parcursul vieții pentru literatură. În deschiderea activității, cadrele didactice au explicat elevilor că la această dată, în aproape toate ţările lumii au loc acţiuni de omagiere a cărţii, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor şi, implicit, a cititorilor. Astfel, în toată lumea, sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi multe astfel de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura.
Istoricul acestei sărbători a fost pus în lumină de către liceeni care, prin prezentările Power Point, au dovedit că s-au informat temeinic cu privire la subiect. Am aflat multe lucruri interesante cu privire la originea acestui eveniment puțin cunoscut poate multora dintre cititori.
Iată ce am aflat noi!
Începuturile așa numitei „Ziua cărții” au avut loc în provinciile catalane din Spania și au avut rădăcini în sărbătoarea hramului Cataloniei, Sfântul Gheorghe („St. Jordi”). În această zi, în Catalonia, se obișnuiește ca bărbații să dăruiască femeilor de care sunt îndrăgostiți un trandafir. În anul 1920, un librar catalan a promovat o mișcare inedită și întreprinzătoare de promovare a cărții, amintind că la această data, în anul 1616, doi mari scriitori ai literaturii universale au trecut în eternitate, William Shakespeare și Miguel Cervantes. Librarul a venit cu inițiativa ca la această zi, numită „El dia Sant Jordi”, cunoscută și ca Ziua Îndrăgostiților în Catalonia, ca omagiu adus marilor scriitori universali, să se dăruiască nu doar un trandafir roșu, ci și câte o carte, pornind de la motto-ul:„Un trandafir pentru dragoste și o carte pentru totdeauna”.
Legenda lui Sant Jordi
Legenda explică faptul că în urmă cu mulți ani, în Montblanc (Tarragona), un dragon acerb capabil să otrăvească aerul și să omoare cu respirația, îi îngrozise pe locuitorii orașului. Locuitorii, speriați și obosiți de ravagiile și răutățile sale, au decis să-l calmeze hrănindu-l cu o persoană pe zi, care ar fi aleasă prin tragere la sorți. După câteva zile, ghinionul a căzut asupra prințesei. În timp ce prințesa își părăsea casa și se îndrepta spre balaur, un cavaler pe nume Sant Jordi, cu o armură strălucitoare și un cal alb, a apărut brusc să o salveze. Sant Jordi și-a ridicat sabia și a străpuns balaurul, eliberând în cele din urmă prințesa și cetățenii. Din sângele balaurului a răsărit o tufă de trandafiri cu cei mai roșii trandafiri văzuți vreodată. Sant Jordi, triumfător, a smuls un trandafir și l-a oferit prințesei.

23 aprilie – o zi de sărbătoare în care trandafirii și cărțile devin protagoniști.
De atunci, ziua de 23 aprilie este numită și „Ziua Cărții” și are loc, în fiecare an, Festivalul Sant Jordi, organizat în
Barcelona, de-a lungul faimoasei căi pietonale Las Ramblas unde se instalează sute de tarabe destinate florarilor și librarilor. Unele surse estimează că în această perioadă din an, sunt vândute aproape jumătate de milion de trandafiri și jumătate din toate achizițiile anuale de cărți din Catalonia. Tot atunci au loc și alte evenimente literare, cum ar fi lecturi publice făcute de către scriitorii prezenți la eveniment, și sunt, de asemenea, programate și lansări de cărți proaspăt ieșite de sub tipar

UNESCO declară Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor
Inspirată de El Dia del Libre, în 1995 Organizația Națiunilor Unite pentru Știință și Cultură pentru Educație (UNESCO) a declarat 23 aprilie Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor. Scopul Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor este promovarea lecturii, publicării și protecției proprietății intelectuale prin drepturile de autor din întreaga lume.
UNESCO încurajează sprijinul autorilor, editorilor, cadrelor didactice, bibliotecarilor și mass-media pentru a contribui la aducerea sărbătorii Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de autor către publicul larg și oferă resurse, cum ar fi postere descărcabile.
Despre drepturile de autor, liceenii implicați în activitatea menționată anterior, au demonstrat, prin prezentările făcute, că știu ce reprezintă acestea și ce sancțiuni legale pot să existe în cazul în care sunt încălcate. Am regăsit informații utile în dialogurile făcute între elevi și doamnele profesoare, acestea privind: înțelegerea sintagmei „drepturi de autor” și ce tip de lucrări sunt protejate prin drepturi de autor. Elevilor li s-a explicat și exemplificat clar care este diferența dintre drepturile de autor și marca comercială sau care este diferența dintre drepturile de autor și confidențialitate.
Sub coordonarea celor două doamne profesoare, adolescenții au înțeles că deținerea drepturilor de autor conferă proprietarului dreptul exclusiv de a utiliza lucrarea, cu unele excepții. Când o persoană creează o lucrare originală, fixată într-un mediu tangibil, persoana respectivă devine automat deținătorul drepturilor de autor asupra lucrării respective.De asemenea, s-au adus exemple de numeroase tipuri de lucrări care sunt eligibile pentru protecție prin drepturi de autor, cum ar fi:
• lucrările audiovizuale, cum ar fi emisiunile TV, filmele și videoclipurile online;
• înregistrările audio și compozițiile muzicale;
• lucrări scrise, cum ar fi cursurile, articolele, cărțile și compozițiile muzicale;
• lucrările vizuale, cum ar fi picturile, posterele și reclamele;
• jocurile video și software-ul pentru computere;
• lucrările teatrale, cum ar fi piesele de teatru și musicalurile.
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată ,,Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în țara noastră, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului.
Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, a subliniat doamna bibliotecar Alina Radu, se mândrește cu una dintre cele mai mari și dotate biblioteci din județ, având un un număr impresionant de volume-peste 50.000. Biblioteca liceului nu este doar un loc prietenos, cald, unde elevii pot studia, lectura în linişte diverse materiale de interes sau pot conspecta sub îndrumarea doamnei bibliotecar, ci şi un loc aparte în care se pot discuta diverse texte sau în care pot avea loc dezbateri în grupuri restrânse, alături de profesorii coordonatori. Biblioteca a fost întotdeauna locul în care elevii au găsit titlurile căutate, în special pe cele din programa şcolară, dar, cum timpul nu iartă pe nimeni, multe dintre volume s-au deteriorat, iar nevoia a impus achiziţionarea de cărţi noi. Noutatea absolută este dată nu doar de înlocuirea cărţilor din programa obligatorie cu altele noi, ci obținerea unui număr notabil de titluri actuale, bestseller-uri, titluri alese împreună cu o parte din elevii liceului, pe baza preferinţelor lor. Prin efortul comun al cadrelor didactice, elevilor și părinților, liceul a reușit să câștige o sumă considerabilă în urma campaniei desfășurată de Kinder Felie de lapte în perioada octombrie –noiembrie 2019 în vederea înnoirii fondului de carte al bibliotecii. Opţiunea pentru aceste titluri a fost în corelaţie cu noile apariţii editoriale permanent urmărite, această practică dorindu-ne să devină o constantă a dinamicii bibliotecii. În ultimii ani s-a remarcat o creştere a numărului de cititori, dar şi a cererii pentru lectura nonşcolară, datorită titlurilor achiziţionate, potrivite preocupărilor elevilor, momentului în care trăim. Beletristica, e adevărat, ocupă un loc privilegiat, dar nici cărţile de specialitate în acord cu profilurile liceului nu sunt neglijate. În plus, biblioteca a devenit și locul de desfăşurare a ședințelor Cercului de lectură inițiat cu câțiva ani în urmă, activitate extrașcolară care îşi propune întâlniri destinse, schimb de experiență culturală, titluri atractive, dezbateri pe teme cultural-artistice.
În concluzie, nu trebuie să uităm că cititul te poate face să devii ceea ce vrei tu să fii, fiindcă orice este posibil. AI CARTE, AI PARTE !

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.