88800 de puieți au prins rădăcini cu ajutorul voluntarilor și celor două mașini de plantare prototip folosite de Asociația Pădurea Copiilor în această primăvară.
În această campanie un nou județ din sudul României s-a alăturat zonelor protejate de Pădurea Copiilor. Aflată la 14 km de orașul Ploiești, comuna Ariceștii Rahtivani a pus la dispoziția împăduritorilor un teren de 5,8 hectare pe care 478 de voluntari au plantat 8 700 de puieți. Restul de până la 29.000 de puieți plantați aici au prins rădăcini mecanizat prin lucrările planificate și implementate de echipa de ingineri silvici ai asociației Pădurea Copiilor. Printre speciile de arbori care se vor înălța în noua locație se numără stejarul brumăriu, ulmul, frasinul, mojdreanul, sălcioara și glădița.
Conform datelor furnizate de EUROSTAT în 2015, România cu doar 29% din suprafața țării împădurită este mult sub media europeană de 43%. “Contrar opiniei generale, fondul forestier al României a crescut în intervalul 1990-2015, cu 260 000 de hectare, respectiv cu 3,7%, însă am pierdut enorm la calitatea masei lemnoase. Arborii rămași în marea majoritate a pădurilor noastre, reprezintă un volum de masa lemnoasă mult mai mic decât în 1990, iar trunchiurile cu diametre mici au o valoare economică mică. Am creat însă premisele sechestrării de carbon, pentru că în aceste faze de dezvoltare a pădurii aceasta captează mai rapid carbonul, aș spune că avem un plus în lupta împotriva schimbărilor climatice.” declară Teodora Pălărie, președintele asociației.
În județul Călărași, în Dragoș Vodă și Cuza Vodă, cu cel de-al doilea utilaj de plantare folosit în această campanie de Pădurea Copiilor, 59800 de vlăstari au îmbogățit Câmpia Română în alte 16.4 hectare nou-nouțe de pădure și perdele de protecție împotriva Crivățului.
La Dragoș-Vodă, echipa de împăduritori a asociației a condus deja la stadiul de masiv 8 ha e pădure într-un proiect demarat în anul 2010. Pădurea de aici s-a extins astfel cu încă 8,2 ha sădite în această primăvară și 2,9 hectare de perdele forestiere. Cuza Vodă a devenit casa altor 3 hectare de pădure nouă și 2,3 hectare de perdele de protecție.
Misiunea Pădurea Copiilor este susținută de numeroase companii, evenimente sportive și de ambasadori dedicați, care atrag fonduri pentru împăduriri. Fondurile strânse sub umbrela Diviziei Împăduriri și Sport a ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă au făcut posibilă plantarea cu vlăstari a 21 de hectare. Campania din această primăvară a fost realizată și cu sprijinul Accenture România, HPE, Intesa Sanpaolo Bank, Modpack System, SGS, Zentiva și Avis România. Elevii de la Şcoala Europeană Bucureşti, International British School of Bucharest, Școala 196 din București și Școala din Ariceștii Rahtivani s-au alăturat echipelor de voluntari corporate și individuali, pentru o lecție practică despre mediul înconjurător.
Asociația Pădurea Copiilor a luat ființă în anul 2016, prin desprinderea organică din ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă. La înființare Pădurea Copiilor și-a asumat să îngrijească cele 36 de hectare de pădure realizate de ViitorPlus și să împădurească alte 21 de hectare cu fonduri strânse sub umbrela Diviziei Împăduriri și Sport a acesteia.