Seria prezentărilor din campania „Cei mai apreciați prahoveni“ ai anului 2016 continuă cu o poveste savuroasă, plină de umor, al cărei protagonist este cantautorul Daniel Iancu. Deși este inginer de profesie, împlinirea și-a găsit-o în lumea artistică, în muzica folk. Și pentru că i-a plăcut să fie „altfel“, Daniel Iancu a preferat să îmbine muzica și poezia cu…parodia! Ce-a ieșit?! O sursă sigură de bună-dispoziție. Vă invit să-l cunoaștem mai bine pe nominalizatul nostru, așa cum a ales să vi se prezinte!
M-am născut într-o miercuri din 1962, la maternitatea din Ploiești. Mama a țipat când m-a văzut. Aveam capul foarte prelung și, în mod evident, a început să plângă la vederea arătării. Dacă aș fi rămas așa probabil că aș fi devenit celebru mult mai devreme, iar omulețul lui Gopo ar fi fost considerat un plagiat ordinar. Atunci a intervenit moașa, prietena mamei mele. Mi-a prins capul în mâini și, probabi cu permisiune Divin,…l-a remodelat. D-aia sunt acum atât de frumos. La modestie am lucrat mult mai târziu.
La 7 ani am reușit să învăț pe de rost de la un șofer de camion poezia „Mama lui Ștefan Cel Mare“, varianta pentru adulți. Am scris-o la școală pe tablă și pe cărțile și caietele colegilor, spre marea lor bucurie. Timp de patru ani, după acest show de neuitat, mama mea a trebuit să-i facă plăcintă cu mere învățătoarei ca să iau și eu măcar 9 la purtare.
Revenind la lucruri serioase, vă pot spune că locul ce m-a format și care și-a pus cel mai mult amprenta pe educația mea a fost satul Parepa de pe lângă Inotești, județul Prahova. Am în lucru un roman dedicat acestui sat și oamenilor lui. Un mic omagiu adus bunicilor mei, Gheorghe și Elena.
Am inceput pe la 8-9 ani când eram deja rapsodul popular al școlii nr. 25 din cartierul Ploiești Nord. Cântam la muzicuță, acordeon, drâmbă, fluier și interpretam balada Miorița, voce si acordeon. Publicul (mai ales mamele si bunicile) era in delir pentru că interpretam această balada cu ochii în lacrimi. Însă publicul nu știa ca mie nu îmi plăcea deloc ce cânt (fiind obligat de profa de muzica), iar lacrimile erau prezente în ochii mei fiindcă nu înțelegeam de ce trebuie să moară baciul cel muntean.
Anii studenției au adus chitara în viața mea. Am compus „Spitalul de nebuni“ (scris chiar la Voila!), „Ploaie în Ploiești“ (compus prin fața Casei de Cultură în timpul unei ploi torențiale) și „Într-un tramvai“ (scris cu ocazia inaugurării tramvaiului din Ploiești căruia i se mai spunea și Ampicilina…pentru că era vopsit în alb și roșu și se lua o dată la șase ore).
De la începutul carierei mele am fost învățat să nu urc pe scenă până nu fac o vodcaliză. Am acest obicei și azi. Două căpăcele de vodcă pentru încălzire ca să mearga totul uns.
Însă a venit și momentul ca Daniel Iancu să părăsească Ploieștiul.
Am plecat în 1986 când am primit repartiția la Constanța. Am urcat repede pe platforma de foraj, unde am devenit „dirijor” de sonde și unde am activat vreo zece ani. În timpul ăsta nu am mai cântat. Asta mi-a lipsit foarte mult, dar am recuperat ulterior timpul pierdut. În schimb m-am străduit foarte mult (și eu cred că foarte bine) să asigur copiilor mei o educație corectă și un standard de viață decent.
- cu Andreea, fiica sa cea mare
- cu nepotul Vlăduț
Drumurile vieții l-au purtat și dincolo de ocean, în Brazilia, unde, pe lângă experiența profesională, noii prieteni și amintirile frumoase, s-a ales și cu…un accent pe care, inevitabil, îl veți remarca.
Brazilienii sunt oameni superbi și foarte asemănători nouă. Femeile nu sunt toate frumoase, așa cum crede toată lumea, dar sunt foarte sociabile. M-aș întoarce oricând în Brazilia!
A făcut ce-a făcut, dar fără prima și marea lui dragoste n-a putut sta. Motiv pentru care, să-l reprimim cu aplauze pe cantautorul Daniel Iancu.
Am revenit odată cu cântecul „Vine valu’, îmi ia calu’ „, care a avut parte și de un videoclip deja celebru.
Piesa este inspirată dintr-o întâmplare reală. „A fost pe val și la propriu, și la figurat. Le-a plăcut oamenilor, însă s-a nimerit să fie la modă tocmai în momentul în care România trecea prin grele încercări din cauza inundațiilor. Piesa am scris-o pe la sfârșitul verii lui 2004. Ideea mi-a venit de la Știrile Pro TV, unde a fost prezentat un material despre o viitură din munții Vrancei, fără victime omenești. Însă nu am compus-o atunci, ci după o altă știre prezentată de Pro TV. Era vorba despre o ploaie de vreo 24 de ore, care a adus foarte multă apă în Constanța și în împrejurimi. Canalizările nu au mai făcut față și au fost subsoluri inundate și chiar câteva case afectate. Fără victime. Reporterul a prezentat știrea cam așa: «Constanța este sub ape, iar locuitorii nu mai au ce mânca și nici măcar apă de băut. Ei mănâncă pâine uscată și asta dacă le-a mai rămas câte ceva». Eu eram în acel moment în oraș. Furtuna a fost, într-adevăr, neobișnuit de puternică, dar nici pe departe la nivel de supercatastrofă, așa cum a prezentat-o reporterul băgat în cea mai mare baltă, încercând astfel să creeze impresia că așa este în toată Constanța. Atunci mi-am adus aminte de amărâții din Vrancea și am scris versurile de la «Vine valu’, îmi ia calu’». În piesă, eu încerc să sugerez un refren de demult, așa cum o spun și versurile, pentru că asta face personajul meu: bea de supărare la MAT și ascultă refrene de demult. Poate era mai bine să fac o trimitere la Zavaidoc, poate la altcineva, dar ceva îmi trebuia acolo pentru a crea atmosfera de crâșmă. Ideea unui clip animat aparține Cat Music. Era greu de realizat pe ecran povestea din text cu personaje reale. Apoi, trebuia să sugerăm hazul de necaz care l-a caracterizat pe român dintotdeauna.
Dar piesa care a făcut să fiu și mai cunoscut a fost „Ofițeru’ Radu”. Publicul face imediat legatura cu fostul primar din Constanța, Radu Mazăre. Eu nu! Piesa asta a început să circule pe email…Nu știu cine a început să o distribuie, dar cert este că, la un moment dat, am primit-o și eu de la un amic. Mi-a zis: „ia aminte, așa ar trebui să compui și tu și ai putea avea mare succes”. I-am răspuns că o să mă străduiesc.
Nota umoristică este cea care l-a consacrat și cea care-i domină discografia. Însă, Daniel Iancu este și un mare romantic, care a iubit și iubește, care a suferit din dragoste și și-a pus sentimentente pe portativ (vezi sau, mai bine spus, ascultă „Mii de smaralde“!). Nu are însă prea mult timp de alocat tristeții. Nu-l lasă publicul și nici viața cotidiană, izvorul nesecat de inspirație pentru parodiile muzicale ale artistului ploieștean (în cazul în care se revolt constănțenii, noi le precizăm că ne uităm doar la locul nașterii și cel unde se simte „ca acasă“).
Am ales umorul, parodia în piesele mele pentru că îmi place să văd oamenii zâmbind, fiindcă fără zâmbet, nu-i așa, viața ar fi «pustiu». Nu mă mai revolt în ultima vreme, dar eu cred că cine știe să dea palme artistice este bine să o facă. Bine pentru societate, în general.
Mă enervează la culme neprofesionalismul și lucrurile făcute de mântuială. Mă inspiră prostia din jurul meu și încerc să o corectez prin versurile mele.
Ca un Taur ce este (născut pe 16 mai) nu putea să se abată de la una dintre trăsăturile de bază ale zodiei: încăpățânarea. Iar dacă dreptatea se întâmplă să nu fie de partea lui, vina o poartă…ceilalți.
Defectul meu cel mai mare este fapul că atunci când cred cu adevărat într-o idee devin foarte vehement în susținerea ei. Astfel, câteodată, îi deranjez pe cei din jur. Și recunosc că se mai întâmplă ca dreptatea să fie de partea lor.
Ultimii ani au fost pentru Daniel Iancu extrem de productivi, din punct de vedere profesional. La nivel național, a putut fi admirat alături de celebrul caricaturist Costel Pătrașcanu, în proiectul în care cei doi, însoțiți de un al treilea personaj, care nu scoate un sunet…Mitică, interacționează într-un mod inedit cu publicul prin umor vorbit, cântat și desenat.
Proiectele în derulare sunt, însă, multe. Crede în artă, talent și speră, totuși, ca în sistemul acesta de valori care, în ultima vreme, a luat-o razna, să-și și să facă loc și celor care au un cuvânt de spus.
Este unul dintre motivele pentru care a pus piatra de temelie a Festivalului ILVA Fest (organizat la Lunca Bradului, în Mureș): „un festival autentic, care promovează orice formă de manifestare a artei. Un festival pornit dintr-un vis“.
Am început ILVA Fest anul trecut, în iulie, când am avut 80 de spectatori în a doua seară. În august l-am repetat și am ajuns la vreo 300. Anul acesta, poiana a devenit neîncăpătoare. Peste 500 de spectatori. Mi-e frică să mă gândesc la ediția din 2017. Asociația Culturală „Patria Fest”, organizatorul festivalului, a avut alături oameni dragi din zonă care au pus umărul la realizarea acestei frumoase manifestări, prieteni din toată țara, precum şi sponsori care ne-au sprijinit.
Ne dorim să putem, în fiecare an, să ne reinventăm prin Frumos, la ILVA FEST.
Cât despre nominalizarea în cadrul campaniei noastre, Daniel Iancu s-a declarant onorat, dar totodată știe că este concurența puternică, iar „voturile vor merge acolo unde trebuie. Eu încerc să aduc din când în când câte o pată de culoare în sufletele spectatorilor mei. De câte ori cânt în Prahova sala este plină. Acesta este cel mai frumos «vot» pe care îl primesc cu drag“.
La rându-i are propriile nominalizări, propuneri care deja se regăsesc pe lista noastră: George Nicolescu la categoria „cel mai apreciat artist“ si Martha Maria Mocanu la categoria oamenilor de afaceri.
Text: Daniel Iancu și…Liliana Maxim
Foto: facebook Daniel Iancu
