Copiii altora, în acte, dar, sufletește, toți au fost și sunt ai ei. De când se știe, a iubit mai presus de orice sufletele nevinovate, care au avut nevoie de protecție și îndrumare. Și-a dedicat viața, profesia și tot ceea ce a avut copiilor. A început ca profesor de Limba și literatura română, însă a simțit că nu este suficient. Erau micuți care aveau nevoie de mult mai mult decât le oferea ea la școală. Un cămin, un mediu familial, o masă caldă, o vorbă bună, dar, mai ales, dragoste… Astfel, Eugenia Câmpeanu a hotărât ca, pe lângă cadru didactic, să devină și MAMĂ „de profesie“, la Centrul de tip familial al Asociației „Iubiți copiii“, din Câmpina.
Se întâmpla la începutul anilor ′90.„Văzusem prin revistele din afară cum era asistența maternală în afară. Împreună cu doctorița Zaharia, am decis să punem în practică și aici acest sistem de tip familial pentru copiii abandonați. Doctorița Zaharia a fost prima care a făcut pasul, chiar înainte de Revoluție. Eu am avut primul copil în 1990… Primul meu «nou-născut» are acum 30 de ani. Fiind o necunoscută ceea ce făceam noi, intenția ne-a fost privită cu multă reticență“, ne-a mărturisit mama Eugenia.
Asta se întâmpla atunci, însă cu trecerea anilor modelul lor a devenit unul de bună practică și, astfel, au început să apară peste tot în țară căsuțele de tip familial, unde copiii abandonați sau care fac parte din familii dezorganizate sau fără posibilități să-i crească au șansa la o nouă viață, la un alt mediu: unul sănătos, unul din care nu le lipsesc mâncarea, hainele, căldura, educația, afecțiunea, sfaturile pentru alegerile bune.
Pe parcursul celor 26 de ani, de când a hotărât să aleagă calea aceasta, Eugenia Câmpeanu a fost mamă pentru aproape 60 de copii. Pe 25 dintre ei i-a luat încă din primele zile de viață. „A fost o perioadă în care am avut patru odată. Mulți părinți se plâng că le e greu cu unul, dar eu aveam patru și nu erau singurii copii din casă. Dar, mulțumesc Bunului Dumnezeu, m-am descurcat“, ne-a mărturisit mama Eugenia. Unii au rămas cu ea, până la momentul în care și-au luat viața în propriile mâini (aproape 20), alții au fost reintegrați în familiile naturale, iar alții au fost adoptați. Nu le dă nume. Vrea să-i protejeze de cei care nu le știu povestea și, poate, nu le-ar înțelege-o. Decizie justificată, ținând cont că, pe parcursul anilor, micuții pe care i-a crescut s-au lovit de răutățile celor din jur, care le puneau diverse titulaturi. Însă, de fiecare dată, mama Eugenia a parat aceste „atacuri“ și și-a apărat puii cu înverșunarea părintească. „La școală, primul meu băiat a fost numit „părăsit“ sau „abandonat“ de către un coleg. El a ripostat și l-a lovit, iar eu am fost chemată la școală. Atunci i-am spus celui care l-a lovit, dar și celorlalți copii că eu sunt mama lui, că nu este singur“, ne-a povestit mama Eugenia, care a completat: „Noi, cei de aici, asistenții maternali, îi reprezentăm într-un fel pe ei, cei care n-au niciun glas, nicio putere“.
S-a luptat ca fiecare copil să ajungă bine: „Mi-am dorit ca ei să nu fie sub mine ca pregătire. Eu sunt profesoară, am făcut facultatea la Universitatea București, dar mi-am dorit ca ei să învețe și mai bine, să ajungă și mai sus“. Și face ce face mama Eugenia că reușește aproape tot ceea ce-și pune în gând. Copiii o respectă și-o ascultă, iar de iubit…, poate, mai mult decât i-ar fi iubit pe părinții naturali. Nu ai cum să răsplătești altfel un suflet din care se revarsă numai dragoste, un OM pentru care familia a însemnat căminul de pe strada Muscel, din Câmpina, cu hărmălaia specifică unei case cu mulți copii, un OM pentru care nu a existat „nu pot“ sau „nu am“ când a venit vorba despre nevoile celor mici sau pentru care concediu n-a mai existat de…nici nu-și mai aduce aminte când. I-a purtat la școală, pentru unii s-a zbătut să le găsească și un loc de muncă, altora le-a făcut chiar nunta. Un OM care și-a pus tot ceea ce a avut material, spiritual, intelectual, „la picioarele“ celor pe care i-a iubit cel mai mult: copiii. Copiii ei, așa cum le spune, așa cum îi simte. Cei care, atunci când a fost operată de inimă, și-au unit toate gândurile, rugăciunile și agoniselile lor pentru sufletul care i-a salvat. „Mă iubesc, sunt MAMA, sunt MAMA lor!“, ne-a mărturisit Eugenia Câmpeanu cu o voce gâtuită de emoție. Pe durata internării, copiii au preluat frâiele gospodăriei, n-au ieșit în oraș la suc sau la distracție cu prietenii, ci au făcut tot ceea ce făcea mama lor. Nu puteau să se bucure când sufletul lor drag le era în agonie. „Pentru mine, gestul lor a spus mult”, a completat Eugenia Câmpeanu.
Acum, mai are în grijă șase copii, dintre care trei sunt studenți, unul la liceu, iar doi sunt în școala primară.
Îi este greu să-și împartă veniturile pentru masă, casă, întreținerea copiilor la școală. Însă, în momentul în care am rugat-o să-mi spună trei lucruri de care are nevoie urgentă, am primit următorul răspuns: sănătate, putere de a merge mai departe și…un feon pentru cei mici. Cel vechi s-a ars.
„Mi-e greu să cer, să spun că nu am. Au fost vremuri mai grele decât acum, nevoi sunt, dar ne descurcăm. Oamenii au aflat despre noi, ne-au ajutat și ne ajută în continuare. Fiecare ne dă ceea ce poate, iar noi primim și ne bucurăm de ceea ce ne oferă ei. Și le mulțumim!“, a încheiat mama Eugenia, un OM căruia noi trebuie să-i mulțumim pentru că există, pentru ceea ce a făcut și ce face, pentru lecția de omenie, modestie, curaj, pentru felul în care a înțeles să redea societății oameni sănătoși, pregătiți, educați!
- În cadrul Centrului de plasament rezidential din zona Muscel, Câmpina, sunt două case de tip familial, unde sunt, în total 12 copii, începând cu vârsta de la trei până la 20 de ani.
- Povestea Nicoletei Bucur, mamă naturală, mamă adoptivă și asistent maternal în cea de-a doua casă de tip familial a Asociației „Iubiți Copiii“, din Câmpina, o veți afla, în curând
Text și foto: Liliana Maxim
