„Ultimatum şi alte manifeste”

„Ultimatum şi alte manifeste”

Prin bunăvoinţa Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga” şi a directorului Nicolae Boaru, vă prezentăm în fiecare zi, recenzia unei cărţi. Astăzi “Ultimatum şi alte manifeste”, de Fernando Pessoa.

Lectură plăcută!

Monica BOSTAN

 

 

 

Editura Humanitas fiction

Traduceri şi note de Dinu Flămând şi Micaela Ghiţescu. Antologie şi prefaţă de Dinu Flămând. Volumul, care este al treilea din seria de autor Fernando Pessoa, cuprinde texte fundamentale ale Avangardei literare europene, precumUltimatum sau manifestele „păgânismului“, dar şi importante eseuri despre estetică, filozofie, religie, ocultism, istorie şi psihologie, care definesc dintr-o nouă perspectivă personalitatea multiplului autor portughez. „Inteligenţa ieşită din comun, enorma putere analitică şi neştirbita curiozitate intelectuală sunt câteva dintre ingredientele esenţiale ale geniului cu care era înzestrat Fernando Pessoa, dar nu ar fi existat genialitatea lui dacă i-ar fi lipsit spiritul «non-aristotelic», graţie căruia el a ştiut să treacă dincolo de ceea ce este raţional şi măsurabil.” (Richard Zenith)

(113)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.