Construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman (1855-1929) si inaugurat un an mai târziu, la 24 mai1903, Castelul Pelişor, păstrează amintirea pregnantă a celei care avea să devină regina tuturor românilor, regina Maria, a regelui Ferdinand “întregitorul de neam” şi a copiilor acestora.
În 2013 se împlinesc 110 ani de la inaugurarea castelului Pelişor, reşedinţă princiară şi regală, şi 20 de ani de când şi-a deschis porţile pentru publicul larg, devenind muzeu, singurul în stilul Art Nouveau din România.
În Actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează:
“Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi,Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor.”
La sărbătoarea inaugurării au fost prezenţi, alături de monarhi şi principii mostenitori, arhimandritul Nifon, ofiţeri superiori ai armatei române, personalităţi din lumea politică şi culturală, numeroşi localnici.
Principesa moştenitoare Maria (viitoarea regină) a comandat arhitectului Liman şi decoratorului vienez, Berhard Ludwig, interioare luminoase, primitoare, decorate după gustul său, cu elemente de stil bizantin, motive celtice, româneşti şi o distribuire a spaţiilor subordonată arhitecturii moderne.
Peste un milion de vizitatori în două decenii în singurul muzeu Art Nouveau din România
După anul 1948, castelul Pelişor este preluat de către statul român, devenind Casa de creaţie a scriitorilor, compozitorilor şi artiştilor plastici din România.
Sursa si detalii: adevarul.ro