Trecut şi prezent la biblioteca Casei de Cultură a Sindicatelor

Trecut şi prezent la biblioteca Casei de Cultură a Sindicatelor

Aflată în apropierea Bibliotecii Judeţene „ Nicolae Iorga”, Casa de Cultură a Sindicatelor găzduieşte o bibliotecă, care serveşte cititorii de 42 de ani. Cărţile aflate pe rafturile bibliotecii reprezintă un fond de aur şi de referinţă ale domeniilor de lectură specializată şi pot fi oricând la îndemâna cititorilor interesaţi. Este nevoie doar de apetitul pentru lectură…

Există locuri unde cultura este la ea acasă, oriunde şi oricare ar fi epoca, iar bibliotecile sunt un astfel de loc magic, în care bibliotecarul deţine secretele acestei magii. Biblioteca Casei de cultură a Sindicatelor a fost o prezenţă discretă, dar continuă în viaţa culturală ploieşteană, timp de 42 de ani. Biblioteca  a găzduit de-a lungul anilor numeroase personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, a organizat expoziţii de carte, a fost gazda  Cenaclului literar „ Dimitrie Stelaru” sau a cenaclului science-fiction „ Jules Verne”. În anii din urmă s-a înfiinţat aici clubul „ Pro Libris”, care pe lângă faptul că readuce oamenii către lectură, îi îndeamnă să şi contribuie la îmbogăţirea şi împrospătarea fondului de carte, biblioteca nefiind subvenţionată de la bugetul de stat, achiziţionarea de cărţi noi se face numai din donaţii. De asemenea, clubul „ Pro Libris” şi Matei Dorin, angajat al bibliotecii, au avut ideea editării unei reviste de informaţie.

„ În prezent avem un fond de carte, care numără 56 000 de volume, printre care şi un important fond enciclopedic. Biblioteca noastră se adresează în egală măsură  celor care iubesc lectura, tuturor categoriilor profesionale şi sociale. În prezent avem în jur de 3000 de cititori, dar cu drag primim pe toţi cei care doresc lectura unei cărţi”- ne-a spus Adriana Rădulescu, bibliotecar al instituţiei,  chiar de la deschidere.

Momentan instituţia trece printr-un proces de inventariere, acest lucru neafectând însă activitatea de împrumut de carte.

Monica BOSTAN

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.