Schimbam lumea prin povesti

Schimbăm lumea prin poveşti
Cum ai spune povestea cuiva drag? Cum faci astfel încât povestea unor “străini” să fie transmisă cu aceeaşi grijă?, două întrebări care au apărut încă din primele momente ale conferinţei The Power of Storytelling (PoS), organizată de echipa Decât o Revistă.  Pentru că lucrăm zi de zi cu oameni diferiţi şi comunităţi care au foarte multe de dat mai departe, ne-am propus să le spunem poveştile într-un mod autentic. De aceea, suntem mereu în căutare de tehnici şi formule care să ne ajute în găsirea vocii care ni se potriveşte.

Cu ce ne-am întors după două zile intense de învăţare, emoţii şi ascultare activă?

  • Comunicarea înseamnă puterea cuvintelor bine spuse/scrise şi structurate. De la Jacqui Banaszinski şi Walt Harrington am notat că orice fapt poate fi prezentat ca naraţiune, având o scenă, personaje, complicaţii, punct culminant, descrieri, digresiuni, o rezoluţie etc. Chiar şi săparea unei fântâni.
  • Povestea unuia este, în fapt, povestea celor mulţi, pentru că umanitatea îşi are caracteristici universale. Mike Sager spunea, de altfel, că Sunt aici pentru a înţelege ce înseamă să fii tu, trecând dincolo de judecăţi de valoare. Fie că vorbim de etnii, sate sau comunităţi cu specific variat, nevoile lor sunt, în fapt, nevoile tuturor.
  • Construirea unui cămin cultural, organizarea unor tabere tematice, amenajarea unui parc, înfiinţarea unui grup de iniţiativă, dezvoltarea unei croitorii – suntem înconjuraţi de poveşti pe care vrem să le facem auzite. Care sunt soluţiile? De la Alex Tizon am reţinut că important este să ne găsim propriul stil, de la Pat Walters că orice sfârşit este începutul unei noi poveşti, de la Chris Jones că poveştile salvează vieţi prin puterea exemplului şi a empatiei, iar de la Starlee Kine că simplitatea şi naturaleţea sunt mult mai eficiente.

Aşadar, staţi cu ochii pe noi! Pentru că avem lecţiile învăţate şi multe proiecte în desfăşurare, avem şi multe poveşti frumoase de spus.

Alice Teodorescu

Mesager PACT

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.