MASĂ ROTUNDĂ PE TEMA VIOLENŢEI INTRAFAMILIALE

Asociaţia „Compassion & Care” în parteneriat cu Instituţia Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti, organizează în data de 20 iunie 2012, începând cu ora 10:30, o masă rotundă cu tema „Spune nu violenţei în familie ! Noi perspective în legislaţia actuală”. Întâlnirea va fi găzduită de Consiliul Judeţean Prahova, în Sala de 200 de locuri.

Scopul evenimentului este de a evalua potenţialul impact al modificărilor legislative recente asupra modalităţilor concrete de rezolvare a situaţiilor de violenţă intrafamilială. Discuţiile se vor concentra pe formele noi de acţiune care stau la dispoziţia instituţiilor şi organizaţiilor implicate în rezolvarea situaţiilor de violenţă intrafamilială.
Prima parte a întâlnirii va fi dedicată analizei recentelor modificări ale cadrului legislativ şi a modului în care acestea influenţează activitatea factorilor implicaţi în rezolvarea situaţiilor de violenţă intrafamilială – potenţiale îmbunătăţiri, dificultăţi şi posibile soluţii.

De asemenea, va fi abordat rolul pe care îl are fiecare instituţie şi organizaţie neguvernamentală, precum şi modul în care acestea colaborează în vederea soluţionării acestor situaţii.

Partea a doua va fi deschisă ofertelor de idei pentru îmbunătăţirea modalităţilor de colaborare a diferitelor entităţi implicate în gestionarea situaţiilor de violenţă intrafamilială.

La masa rotundă şi-au anunţat prezenţa: d-nul prof. univ. dr. Gheorghe Iancu – Avocatul Poporului, d-nul Ionel Oprea – adjunct al Avocatului Poporului, d-nul Daniel Ghiţă – prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, d-na Cătălina Grigore – asistent judiciar la Tribunalul Prahova, d-nul Florentin Neagu – comisar şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, d-na Mihaela Rădoi – inspector la Compartimentul de analiză şi prevenirea criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, d-na Vasilica Florea – director general al  Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, d-na Brânduşa Constantin Pietraru – director al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, d-nul Vasile Draghici – medic legist şef al Serviciului de Medicină Legală Prahova, d-na Smaranda Păcuraru – asistent social – şi dna Aura Petre – psiholog – la Centrul de sănătate mintală pentru Adulţi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, membri ai Asociaţiei „Compassion & Care” care activează în domeniul violenţei intrafamiliale.

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.