În perioada 19-22 februarie, la Cinema City, în incinta AFI Palace Ploiești va avea loc cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ploiești, care aduce cele mai noi și provocatoare scurtmetraje aparținând genurilor SF, horror, thriller și acțiune.
Festivalul este organizat de Parcfilm și de Fundația Comunitară Prahova, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu AFI Palace Ploiești, Cinema City, Helen Film și BRD – Groupe Société Générale.
Cele mai interesante producții de anul acesta vin din toată lumea – 644 de filme din 42 de țări s-au înscris la PIFF 2015, iar 21 dintre acestea fac parte din Competiția Oficială. Printre acestea se numără 12 premiere naționale, dar și premiere mondiale, precum „În timp ce zburau către Lună”, scurtmetraj produs în Serbia, a cărui echipă va fi prezentă la festival, și „Imaginea unei fete”, un film care împletește mai multe povești misterioase nocturne; premiera europeană a scurtmetrajului „Sânge de hienă”, care a făcut turul festivalurilor din America de Nord, premiere internaționale, „Sir Gawain și Cavalerul Verde” și „Ultima dorință: Idilă”, dar și două scurtmetraje românești.
Patru programe speciale (alcătuite majoritatea din scurtmetraje proiectate în premieră națională, dar și internațională și mondială) diversifică opțiunile spectatorilor la această ediție: Lovestory Special, o secțiune dedicată poveștilor de dragoste neobișnuite, Dark Comedy – filme scurte cu umor negru, programul Experimental, dar și Children’s Morning Fun – animații care să însenineze diminețile celor mici.
Premiile festivalului sunt următoarele: Trofeul PIFF 2015 pentru cel mai bun film (1.000 Euro), Cel mai bun regizor (500 Euro), mențiune specială a juriului (500 Euro) și premiul publicului (500 Euro).
Mai multe detalii despre filmele din festival se pot găsi pe site-ul festivalului, www.ploiestifilmfestival.ro, sau pe pagina de facebook www.facebook.com/PloiestiFilmFestival.