„Între două patrii.Însemnări 1911-1920”

Aşa cum v -am obişnuit vă vom adresa în fiecare zi o invitaţie la lectură, graţie inimosului colectiv al Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga”, care continuă astfel, ceea ce Profesorul Nicolae Boaru a clădit atâţia ani :”Dragul de carte!” Astăzi vă propunem “Între două patrii.Însemnări 1911-1920″, de Ana Greceanu.

Traducere de Radu Greceanu, Eugenia Greceanu, Dumnitru Roman. Cuvânt-înainte, note şi comentarii de Dumitru Roman. „Însemnările Anei îmbracă de multe ori caracterul unei cronici istorice subiective, din care se vede că autoarea nu iartă pe nimeni. Opiniile ei sunt cu atât mai interesante cu cât vin din partea unei nemţoaice care a trăit printre români, s-a adaptat la modul lor de viaţă, dar şi-a păstrat întotdeauna spiritul tipic german.” – Dumitru Roman

Caietul cu amintiri al Anei Greceanu a fost păstrat din generaţie în generaţie, trecând pe rând, după moartea autoarei, prin mâinile mai multor urmaşi. A fost moştenit de fiica sa Gabriela, iar după decesul acesteia a ajuns în grija surorii sale Maria Apotecker, apoi a fiicei acesteia, Geta, care la rândul său i-l va lăsa fiicei sale Colette Ghimpeţeanu. În final, caietul îi revine unchiului ei, istoricul şi genealogistul Radu Scarlat Greceanu, cel care iniţiază în 2010 traducerea însemnărilor Anei Greceanu. Însemnările reînvie în faţa noastră chipul neobişnuit al unei femei obişnuite din boierimea română, o patrioată română de origine germană, o intelectuală prin vocaţie, deşi poate cu puţină şcoală, o vorbitoare perfectă de germană şi franceză, o mamă şi soţie de o moralitate înnăscută, o femeie cu minte agilă, evoluată, interesată de cultură, de societate, de literatură, de istorie.Caietul de însemnări al Anei Greceanu are o poveste ciudată. Cele câteva zeci de pagini, în limba franceză şi, sporadic, în germană, au fost scrise acum 100 de ani, mai precis, de la 11 septembrie 1911, la 24 decembrie 1920. La moartea Anei (5 martie 1926, Iaşi), caietul a trecut în posesia fiicei sale, Gabriela (Ali), care ştia perfect şi nemţeşte, şi franţuzeşte. La moartea Gabrielei (9 august 1938, Iaşi), jurnalul a rămas în grija surorii sale, Maria (Mica) Apotecker, iar după moartea acesteia (1967, Bucureşti), a fost preluat de fiica sa, Geta Ghimpeţeanu şi, la decesul acesteia, a ajuns la Colette, fiica Getei Ghimpeţeanu. De la Colette a fost moştenit de istoricul şi genealogistul Radu Greceanu.Soarta a făcut ca acest caiet să ajungă, în 1990, în arhiva familiei Radu şi Eugenia Greceanu, care, găsindu-l interesant, a hotărât, abia în 2010, să-l traducă şi să-l încredinţeze spre publicare.

Însemnările descriu viaţa cotidiană a Iaşului (1917-1920), cu momentele dificile provocate de război, cu atmosfera apăsătoare în vremea refugiului guvernului din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, cu aglomerarea populaţiei în Moldova, având drept consecinţă lipsa alimentelor şi scumpetea extraordinară, amplificată şi de militarii ruşi, care vindeau tot ce aduseseră cu ei sau luaseră cu forţa din casele românilor la preţuri fabuloase.

Cine este Ana Greceanu? Cu numele de fată Wiegand, s-a născut la 1 ianuarie 1841, la Bad Freyenwalde, Berlin, în familia unui croitor de lux. Părinţii ei nu erau deosebit de înstăriţi. Abia împlinise 16 ani când îl cunoaşte pe inginerul Scarlat Greceanu (1826-1882), din familia boierilor Greceanu din Moldova, aflat la specializare în Germania; la propunerea acestuia, vine în Moldova, la moşia Tăuteşti, ca guvernantă a copiilor săi şi ai soţiei sale Esmeralda, născută Gherghel. La puţin timp după moartea Esmeraldei (cca. 1869), Scarlat Greceanu se căsătoreşte cu Ana şi au împreună patru copii: Camille, Gabriela, Maria şi Scarlat.