După ce reputația i-a fost grav afectată în ultimii ani (vezi evadarea leopardului sau episodul cangurilor mâncați de maidanezi), Grădina Zoologică Bucov, parte din Parcul Memorial „Constantin Stere”, are acum șansa să-și îmbunătățească imaginea, datorită noilor achiziții. Astfel, prin intermediul unor schimburi cu Zoo Târgu Mureș și Colțul Zoologic Iliești, grădina de lângă Ploiești a adus doi pui de tigru siberian, în vârstă de cinci luni, și o familie de coati (o specie de mamifer omnivor din America de Sud și Centrală, înrudită cu ratonul). De asemenea, doi mufloni au fost aduși la Bucov sub formă de împrumut. Pentru toate aceste animale, grădina prahoveană a renunțat la trei lebede, cinci nutrii și un iac.
Fără îndoială, noile vedete sunt puii de tigru, care s-au adaptat deja și „așteaptă” vizitori. Din păcate, administrația parcului nu profită de moment și nu face nimic să atragă mai mulți oameni. În alte grădini zoologice din Europa și din lume, apariția unor pui este speculată la maximum, prin campanii mediatice: copiii sunt invitați să propună numele animăluțelor, apar jucării, cărți cu acestea, se lansează site-uri web dedicate lor. Să sperăm că cei responsabili se vor trezi. Încă mai este timp, dar tigrișorii nu vor mai fi la fel de drăgălași când vor crește…
Gheorghe Marian Neguțu







