Constantin Stere

a fost unul din cei mai remarcabili oameni de cultură şi personalităţi din viaţa politică a României de la sfirşitul secolului al XIX-lea şi din primele decenii ale secolului al XX-lea. Personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală — jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor şi om politic — Constantin Stere s-a situat pe linia unei tradiţii vechi şi nezdruncinate, a intelectualului angajat. Timp de aproape un sfert de veac cit a activat in Iaşi (1892-1916), C.Stere s-a definit ca teoretician al poporanismului, ca fondator al revistei Viaţa romanească, ca profesor şi rector al Universităţii ieşene, s-a remarcat ca o mare figură a gîndirii social-politice româneşti. Născut la 1/13 iunie 1865 în localitatea Cerepcău din judeţul Soroca, Constantin Stere a primit primele cunoştinţe de carte în satul natal. Apoi a plecat la Chişinău, unde a urmat cursurile liceale. Epoca de tinereţe a fost marcată de pasionate căutări ale unui drum revoluţionar pentru realizarea unei societăţi drepte si echitabile, pentru egalitate şi libertăţi democratice. Pentru activitate revoluţionară şi antiţaristă, în anul 1884, fn timpul examenelor pentru absolvirea liceului, a fost arestat. La Chişinău a fost închis cîteva luni. După eliberare, s-a mutat mai întîi la Tighina, apoi la Odessa. în acest din urmă oraş, a fost arestat din nou, pentru ca, în 1886, să fie deportat in Siberia, unde a stat pînâ în 1892. După şase ani petrecuţi între gheţurile polare Constantin Stere vine, în 1892, in România si se stabileşte la Iaşi. Aici, mişcarea socialistă ii asigură condiţiile de viaţă si de studiu, ii primeşte şi-1 integrează în societatea românească a timpului. S-a înscris la Facultatea de drept din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1895, cu teza de licenţă: Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană in drept (1897). După ce şi-a afirmat concepţiile sale şi crezul său politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, la 14 martie 1901, Constantin Stere a fost numit profesor suplinitor la catedra de drept administrativ şi constituţional a facultăţii de drept din Iaşi, iar în 1903 a devenit profesor titular. Activitatea sa didactică se înscrie la loc de cinste alături de cea desfăşurată de marii profesori pe care i-a avut Universitatea ieşeană în acea vreme: A.D. Xenopol, P.Poni, G. Ibrăileanu, Paul Bujor, loan Borcea, Oreste Tafrali, C.I. Parhon, Matei B. Cantacuzino şi alţii. Cursul de drept constituţional şi administrativ, pe care 1-a ţinut aproape 15 ani, bogat în argumentaţie, orientat spre principiile regimurilor democratice avansate, era audiat de un mare număr de studenţi şi de un numeros public. Popularitatea lui Constantin Stere în rindul profesorilor Universităţii din Iaşi, prestigiul de care se bucura în viaţa ştiinţifică si culturală a ţării au determinat ca, în 1913, să fie ales rector, în fruntea Universităţii ieşene, Constantin Stere şi-a adus o importantă contribuţie la activităţile de pregătire a studenţilor, în stabilirea climatului de emulaţie şi a spiritului democratic, pentru creşterea prestigiului acestei instituţii în ţară şi în străinătate. După izbucnirea primului război mondial, cind s-a accentuat lupta dintre curentele si tendinţele politice opuse, care n-a lăsat în afară nici Universitatea din Iaşi, în anul 1916, Constantin Stere îşi dă demisia din funcţia de rector şi pleacă la Bucureşti. Cu personalitatea sa, laşul universitar de la începutul acestui veac îşi adaugă o contribuţie creatoare de înaltă intelectualitate. Constantin Stere a desfăşurat timp de peste 40 de ani o activitate publicistică remarcabilă, din care s-ar putea întocmi uşor cîteva volume. Dar meritul său în acest domeniu este acela de fondator şi conducător al revistei Viaţa românească. Subintitulată, revistă literară si ştiinţifică, Viaţa românească a apărut la l martie 1906, în Iaşi, sub direcţia lui Constantin Stere şi Paul Bujor. Primul se ocupa de partea politică, al doilea de cea ştiinţifică. Garabet Ibrăileanu devine,secretarul de redacţie şi principalul animator al publicaţiei. Atrăgînd colaboratori din toată ţara şi formînd un cerc de intelectuali strins uniţi în jurul revistei, Constantin Stere a reuşit să deschidă în mişcarea culturală a laşilor o epocă de însufleţire şi de prestigiu. Avînd în frunte un membru marcant al partidului liberal, pe doctrinarul poporanismului, Constantin Stere, primind, sub o formă sau alta, din partea acestui partid, un sprijin material, Viaţa românească nu putea să nu sufere, şi în partea consacrată literaturii, influenţa poporanistă. Această influenţă n-a afectat însă esenţa programului literar al revistei. Dacă în domeniul culturii, al creaţiei cultural-artistice ideile poporaniste au avut un rol însemnat, militînd pentru afirmarea unei literaturi care să reflecte realitatea noastră specifică românească, pe tărîm politic insă, acestea au răspindiţ unele aprecieri greşite, neştiinţifice, care au influenţat orientarea ideologică şi programatică a unor cercuri politice în momentul cînd se impunea înfăptuirea unor fundamentale obiective general-democratice în ţara noastră. Plecat din satul de răzeşi moldoveni, unde şi-a petrecut copilăria în mijlocul ţărănimii, cunoscîndu-i viaţa de asuprire şi împilare, Constantin Stere păstra în a dineul sufletului său cele mai deosebite consideraţii pentru truditorii de pe ogoare. La sfirşitul secolului al XIX-lea şi în primul deceniu al secolului al XX-lea, cînd ani de-a rîndul România a fost zguduită de puternice şi repetate răscoale ţărăneşti culminînd cu marea răscoală ţărănească din 1907, iar viaţa politică a ţării evolua sub amprenta problemelor rurale, într-o ţară în care proletariatul în curs de formare reprezenta doar 3% din populaţia generală a ţării, Constantin Stere considera că ţărănimea este factorul fundamental al progresului social şi spre aceasta trebuie să-şi îndrepte toată atenţia un revoluţionar, in general oamenii politici progresişti care îşi propun să servească poporul. Acest crez a stat la baza ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfirşitul secolului al XIX-lea, acestui ideal i-a rămas credincios pînâ la sfîrşitul vieţii. Dezvoltarea clasei muncitoare şi afirmarea ei în viaţa politică şi socială a ţării — mai ales după primul război mondial 1-a făcut totuşi să înţeleagă că muncitorimea este o puternică forţă motrice a progresului şi dezvoltării sociale, iar alianţa muncitorească-ţărănească constituie baza de neclintit a eliberării de sub orice fel de exploatare, întreaga sa activitate militantă, care a rămas în sfera unui luptător cu concepţii general-democratice şi cu tendinţe spre măsuri radicale, a fost caracterizată de simţul responsabilităţii sociale. Adept al principiilor de democratizare a poporului, aducînd în intimitatea gîndirii sale social-politice şi a sentimentelor sale, concepţia prin care susţinerea ţărănimea este baza societăţii, Constantin Stere i-a supraestimat locul şi rolul în societate şi in perspectiva istorică, susţinînd eronat şi în necunoştinţa realităţii complexe economice şi sociale că în România nu se va putea dezvolta industria mare – proprie.

În anul 1930 se retrage din tumultul vieţii politice; în conacul de la Bucov, pe aleile înmiresmate îşi petrece ultimii ani; se stinge din viaţă la 26 iunie 1936. După al doilea război mondial, Constantin Stere, ca mulţi alţi oameni politici şi scriitori interbelici, a fost trecut la index, viaţa şi opera sa politică şi literară fiind ţinute sub obroc o bună bucată de vreme, până prin anii 70, când s-a acceptat, tacit, publicarea unor lucrări biografice şi a unora dintre scrierile sale.

Ion Stere a fost fiul lui Constantin Stere şi al Anei Ionescu- Radovici; s-a născut la Bucureşti în 1918; a urmat cursurile Liceului 2Sfinţii Petru şi Pavel” dfin Ploieşti şi ale facultăţii de Filozofie- Psihologie din Bucureşti; a luptat pe frontul de răsărit pentru eliberarea Basarabiei, înrolându-se ca volutar; spre sfârşitul războiului a făcut parte din Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944; a plecat din ţară trecând Dunărea înot; a ajuns la Paris şi apoi în Statele Unite ale Americii. A fost căsătorit cu Suzana Stere- Paleologu şi nu au avut copii; a revenit în ţară de două ori după anul 1990, vizitând cu această ocazie parcul şi conacul de la Bucov.

Muzeul memorial rămâne proiectul principal al programului de cinstire a personalităţii marelui patriot. Pe data de 13 martie 2003 s-a pus în aplicare Hotărârea Fundaţiei „Constantin Stere”, nr. 7, din 28 noiembrie 2002, de preluare în administrare a Casei Constantin Stere de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în vederea transformării în Muzeu memorial; ca urmare, s-acomandat un proiect de restaurare şi reamenajarea a clădirii, pentru a deveni funcţională ca muzeu memorial; s-a reconstituit, universul spiritual şi cel domestic, al familiei; Ana, soţia sa, pentru care venise la Bucov, şi copii lor Ion şi Silvia, îşi vor ocupa locul de altădaţă; cărţi şi caiete, registre şi fotografii, pagini scrise de mănă sau dactilografiate, cărţi poştale şi tablouri, icoane şi bibelouri, vase şi accesorii vestimentare, mobilier şi ustensile de scris, toate sunt ordonate întocmai, pentru a servi privitorului în aşa fel încât să-i inducă acea stare de curiozitate, cultural-afectivă, care să-l întoarcă în timp şi să-l apropie de marele cărturar. La parter se află holul de primire, salonul, sufrageria şi casa scării; la etajul I se va reconstitui dormitorul mare şi dormitorul Silviei, biroul de lucru, cu biblioteca; în mansardă vor fi amenajate birourile funcţionale ale Fundaţiei „Constantin Stere”; o sală multifuncţională, pentru organizarea unor expoziţii temporare, audiţii şi vizionări de filme, întâlniri şi dezbateri, crearea unui spaţiu utilizabil pentru diverse manifestări culturale este amenajată în mansardă.