Concert Extraordinar Emanulela Geamanu-Profirescu, la Filarmonica „Paul Constantinescu”

Concert Extraordinar Emanulela Geamanu-Profirescu, la Filarmonica „Paul Constantinescu”

Filarmonica „Paul Constantinescu” continuă seria concertelor de excepţie, propunându-vă pentru joi 19 decembrie, începând cu ora 19 să o ascultaţi pe Emanuela Geamănu-Profirescu, la pian. La pupitrul dirijoral se va afla Ilarion Ionescu-Galaţi.

Pianista este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Secţia de Interpretare Muzicală (Pian), clasa d-nei prof. univ. dr. Steluţa Radu. În 2008, sub îndrumarea d-nei prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu, susţine Teza de Doctorat intitulată „Inovaţii în scriitura muzicii pentru pian din a doua jumătate a secolului XX”, în urma căreia obţine titlul de Doctor în Muzică, primind calificativul Magna Cum Laudae.

Este laureată a unor concursuri naţionale şi internaţionale de pian, printre care: Concursul Internaţonal de Pian, Hyeres, Franţa (locul I); Concursul „Mihail Jora“,  Bucuresti (Premiul Criticii Muzicale si Premiul „Ludmila Popişteanu“); Concursul Internaţional de Pian U.F.A.M, Paris (Premiul III).

A sustinut recitaluri instrumentale şi camerale în tara şi în străinătate (Franţa, Germania, Grecia, Italia, SUA, Belgia). A colaborat cu dirijori importanţi ca: Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Dorin Frandeş, Romeo Rîmbu, Matei Corvin, Radu Postăvaru, Gheorghe Costin, Cristian Brâncuşi şi Jean-Claude Dodin, alături de Orchestrele Filarmonice din Ploieşti, Arad, Oradea, Târgovişte şi Orchestra de Cameră Radio Bucureşti.

A participat la cursuri de măiestrie interpretativă susţinute de profesori reputati ca Lory Wallfisch şi Mark Ratz. A fost prezentă în emisiuni de radio si televiziune în directşsi a realizat înregistrari pentru Radiodifuziunea Română. A organizat stagiunea de muzică clasică 2002-2003 a Clubului „Prometheus”-Bucureşti. În 2005 se alătură Asociaţiei Române a Femeilor în Artă (A.R.F.A), implicându-se în recitaluri de muzică contemporană şi proiecte de interferenţă culturală.

Concepe şi susţine scenic, împreună cu actorul Silviu Geamănu, spectacolul de interferenţă( muzică contemporană -proză absurdă şi proiecţii video) “Cum am zăpăcit un anturaj”, structurat pe texte ale scriitorului rus Daniil Harms şi lucrări ale unor importaţti compozitori contemporani ca Dan Dediu, Dan Voiculescu, Carmen-Petra Basacopol, Frank Martin, Eric Satie, Olivier Messiaen. începând din 2006, spectacolul s-a bucurat de reacţii critice favorabile ţn mass-media şi de întâmpinări entuziaste din partea publicului la: Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Bucuresti, 2006; Festivalul Internţtional de Muzică de Cameră de la Braşov, 2006; Sala Mică a Atheneului Român, 2006, 2007), fiind preluat de către postul TVR Cultural, existent la acel moment.

A colaborat cu regizorul Tiberiu Iordan la elaborarea coloanei sonore a filmului de scurt metraj „It happens…”, „Stai ăa vezi” (premiate la festivaluri ca Hyperion, CineMAiubit si DaKino), „Others mothers” şi „Parking” (în acestea din urma suţtinând şi partituri actoriceşti de mica întindere). A expus lucrări proprii de grafică şi pictură abstractă la Muzeul de Istorie din Ploieşti şi la Salonul de Pictura şi Creaţie din Pays Blasais, Franţa.

Aşadar, trecând joi 19 decembrie, pragul sălii de spectacol a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, veţi avea ocazia să descoperiţi o artistă complexă.

Monica BOSTAN

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.