CEL MAI APRECIAT ELEV: Marius Năstase – „Învățatul nu l-am privit ca pe o corvoadă, ci ca pe o provocare în descoperirea și înțelegerea noțiunilor“

O nouă categorie, un nou nominalizat. Marius Năstase, din Câmpina, se numără printre propunerile secțiunii „Cel mai apreciat elev prahovean“. Prin ce se remarcă adolescentul, de ce merită să fie votat, aflați citindu-i povestea! 

Ce este școala pentru el? Un mod de a-și depăși condiția, un loc al competiției, o modalitate de a descoperi lucruri noi, dar, mai ales, o speranță pentru un viitor mai bun atât pentru el, cât și pentru familia lui.

Vorbim despre Marius Năstase, unul dintre elevii de 10 ai Câmpinei, care la cei 16 ani surprinde printr-o atitudine pe care cu greu o mai găsești la adolescenții din ziua de azi, dominată de foarte mult bun-simț, dar și de o ambiție de fier. Provine dintr-o familie modestă, dar care s-a străduit să-i ofere atât lui, cât și celorlalți frați, cei „șapte ani de-acasă“ și să-i inducă ideea că învățătura este șansa lui spre o viață mai bună.

S-a obișnuit de mic cu puținul avut. N-a cerut mai mult decât i-au putut oferi ai lui. N-o face nici acum, deși, poate vede și poate vrea mai multe decât are. Să fie din orgoliu, să fie din faptul că nu vrea să-și supere părinții…?! N-am putut afla, indiferent de numărul întrebărilor adresate și modul direct sau indirect folosit.

După absolvirea celor opt clase la Școala Generală nr.3, din cartierul Voila, unde a fost șef de promoție, Marius s-a îndreptat spre Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina. A fost momentul în care calea comună, parcursă alături de fratele său: Viorel (14 ani) ( foto 1-stanga), s-a bifurcat. Trei sutimi au făcut diferența. Marius a fost admis la profilul Matematică-Informatică (cu media 9,26), în timp ce Viorel, principalul contracandidat la podium, a intrat la Științe Sociale (9,23). Dar despre cel din urmă vom aminti în acest material doar ocazional. Se regăsește prin nominalizații campaniei și-i vom dedica, așa cum se cuvine, o prezentare proprie.

Cum a reușit Marius ceea ce nu le iese multor copii din familii cu venituri frumoase și cu meditații peste meditații?

„Mi-a plăcut încă de la început școala, învățatul nu l-am privit ca pe o corvoadă, ci ca pe o provocare în descoperirea și înțelegerea noțiunilor. Am fost atent la ore, am lucrat în permanență acasă. Nu este ușor să te menții în primii trei, dar este plăcut să primești aprecierea tuturor pentru ceea ce faci, ceea ce știi“, ne-a spus Marius.

Pentru rezultatele sale a beneficiat în anii de gimnaziu de bursă de merit, iar pe aceeași linie vrea să meargă și în anii de liceu. A mers și la olimpiade, însă n-a avut șansa să treacă mai departe de faza județeană. Dar are la dispoziție următorii patru ani pentru a trece și de acest prag.

Nu i-a plăcut statutul de „tocilar“, iar sportul a fost modul prin care a fentat această etichetă. „Nu stăm non-stop cu ochii în cărți. Avem prieteni, ieșim cu ei în fiecare săptămână la fotbal, baschet. În trecut am jucat și tenis de masă, însă n-am putut continua din cauza lipsei timpului“, a continuat Marius.

O altă pasiune a lui Marius este teatru, a participat la olimpiada de teatru, însă nu știe cum arată o sală în care bate gongul. Da, poate pare incredibil. Nu a reușit până la această vârstă să ajungă la niciun spectacol. Nu o spune, însă motivul pentru care nu a fost spectator la nicio piesă de teatru a actorilor profesioniști este lesne de înțeles: lipsa banilor. La fel cum nu știe cum arată marea…

Va veni însă și momentul în care va răzbate și va reuși să facă, să vadă, să aibă tot ceea ce nu le-au putut cere părinților, pentru a nu-i supăra, a nu le îngreuna și mai mult piatra de moară a neajunsurilor.

Își dorește să devină un renumit IT-ist, aici, în țară, iar din primul lui salariu visează să-și ia un telefon performant. Până atunci, însă, speră ca în anii de liceu să aibă parte de profesori care încurajează munca în echipă și nu individualismul, ca relația profesor-elev să fie mai apropiată, mai deschisă, iar cadrele didactice să-i înțeleagă pe adolescenți că au și ei nevoie de timpul lor.

Text: Liliana Maxim Minculescu