Mănăstirea este situată la 50 km N de Ploieşti pe şoseaua Ploieşti-Brasov prin Vălenii de Munte-Cheia, pe raza comunei Izvoarele, fiind construită în pădure, lângă pârâul Crasna, la poalele munţilor Ursoaia. Începuturile vieţii monahale în ţinuturile Prahova – Teleajen sunt mai pţtin cunoscute, mai ales pentru secolele XIV-XV. Cu toate acestea, sihaştri izolaţi s-au nevoit în zona subcarpatiăa pe Valea Prahovei şi a Teleajenului încă din secolul XIV,îinsă abia la începutul secolului XV s-au constituit în mici comunităţi monahale. Aceasta retrasă aşezare pustnicescă a luat fiinţă la începutul secolului XVIII, întemeiaăa probabil de câţiva sihaştri de la Valăni. Prima atestare documentară, un act de donţtieîin care se arată că aici era un schit de călugări având o biserica de lemn, datează din anul 1745. Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, aşezată într-o poiană singuratică, era înconjurată de âateva chilii pustniceşti.
Proprietarul acestor locuri, postelnicul Dinu Constantin Potlogea, fiul preotului Radu Potlogea din Izvoarele, hotarăşte zidirea actualei biserici ca biserica de mir pentru satul Băjenari, unde se refugiaseră locuitorii din împrejurimi după 1821, din cauza năvălirii turcilor. Construcţia începută în 1824 a durat până în 1828 cand s-a făcut sfiţtirea bisericii şi episcopul Chesarie al Buzăului a sugerat ca această aşezare monahală să devină schit. Primul stareţ a fost chiar ctitorul Constantin Potlogea, călugărit cu numele de Chesarie. Acesta donează schitului moşia sa şi a construieşte chilii din lemn, pe care le-a populează cu calugări aduşi de la Cheia şi Ciolanu( Buzău)
În 1836, Nicolae, singurul fiu al stareţului, se calugăreşte cu numele de Nil monahul şi donează şi moşia lui schitului. Stareţul a înfiinşat aici o şcoala pentru copiii din satele vecine, care, în timpul cursurilor, săateauîin internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor mănăstireşti în 1864, face ca schitul să decadă şi cei 2-3 calugări care au mai rămas l-au inchinat mănăstirii Cheia şi i-au schimbat şi numele în schitul Crasna.ÎIn 1920, când mai avea un singur călugăr, mănăstirea a fost jefuită de ocnşsii de la Slănic. Din 1964 schitul a început sa se refacă, graţie stareţilor Ghedeon, Galaction, şi Nicodim.
Biserica veche a schitului esteîin formă de cruce. Naosul este despărţit de pronaos prin 4 coloane care suţin o arcadă a boltei. Uşa de la intrare în pronaos este din lemn sculptat. Catapeteasma lucrată la Viena, are o sculptura demnă de admirat, acoperită cu foiţă de aur; sunt de admirat şi cele doua icoane de Irineu Protcenco. Pridvorulîinchis, mai jos decat restul construcţiei, lasă impresia că a fost adaugat mai târziu. Nu este pictat ci văruit in alb. Are o singuăa turlă mare pe naos. În exterior zidurile sunt simple, văruite in alb. Acoperişul este din şindrilă, pardoseala din plăci de piatră. Pictura a fost facută în 1832-1834, de un necunoscut.
Clopotniţa, la 40 m de biserică, este construită din cărămiăa şi piatră, acoperită cu şindrilă. Gangul mai nou este pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu.Între clopotniţă şi biserică este construit din piatra şi cărămidă un frumos aghiasmatar cu un acoperiş de tablă. În 1983 biserica a fost renovată, iar in 1991 s-a repictat de Ioan Chiriac prin grija Prea Fericitului Patriarh Teoctist. După revoluţia din 1989, prin strădania PC starţt Galaction Stanga (actualul Episcop al Alexandriei şi Teleormanului), ajutat de obşte si credincioşi, s-a construit un monument al eroilor pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu, o clădire cu etaj pentru oaspeti, iar alături de ea o altă clădire masivă din cărămidă şi piatră, cu doua etaje, cu chilii pentru călugări. S-a ridicat o nouă biserică din cărămidă şi beton, acoperită cu tablă. Este o construcţie dubăa, care are şi un paraclis. Din anul 2001 schitul s-a transformat în mănăstire.
Cu siguranţă, cei care vor trece pragul acestei mănăstiri vor pleca îmbogaţiţi sufleteşte şi cu credinţă că Dumnezeu le va asculta rugile şi îi va răsplăti.
Monica BOSTAN
