Avem valori, însă dacă nu fac subiectul unor știri de can-can, preferăm să le lăsăm într-un con de umbră odată cu retragerea din activitate. Este și cazul ploieștencei Tamara Costache, prima înotătoare din România care a devenit campionă mondială și a înregistrat patru recorduri europene consecutive la proba de 50 m liber. Se întâmplă în 1986, pe când avea numai 16 ani. A iubit natația, a muncit mult pentru rezultatele sale, iar titlurile au venit ca o încununare a orelor de antrenament petrecute la bazinul Vega.
Odată cu retragerea din activitate a fost dată uitării, deși simte că în sportul care a consacrat-o și a dus-o pe cele mai înalte culmi ar mai avea ceva de spus, dar n-are cine s-o asculte
Între timp, viața a pus-o la grele încercări: și-a pierdut soțul și a fost diagnosticată cu cancer la sân în 1999. A ieșit învingătoare în lupta cu boala, însă nu este la fel de optimistă că va câștiga și competiția cu sistemul românesc, pentru care sportul contează doar atunci când vorbim despre fotbal și… cam atât.
Cu un start de excepție, care a trezit suspiciunile arbitrilor care bănuiau că-l fură, Tamara Costache a reușit să obțină în cariera sa 15 titluri naţionale şi 8 recorduri ale României la probe scurte, a fost campioană europeană la junioare, dar și la senioare, campioană mondială la senioare și a stabilit patru recorduri europene consecutive.
sursa: valeaprahovei.tv