Patru elevi din Ploiesti vor participa la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice

Primăria Municipiului Ploieşti continuă şi în acest an să se implice activ în susţinerea elevilor ploieşteni, angrenaţi în competiţiile interne şi internaţionale de dezbateri academice.

Astfel, primăria ploieşteană a alocat sumele de 9200 lei pentru transport şi 1900 lei, contravaloarea parţială a taxei de participare, în vederea sprijinirii lotului naţional al României, care în perioada 17 – 27 ianuarie a.c. participă la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, în registrul World Schools Debating Championships, care se va desfăşura la Cape Town, în Africa de Sud şi la care se vor întrece competitori din 48 de ţări.

Dat fiind nivelul înalt competitiv al acestui eveniment de amploare mondială, fiecare ţară participantă poate trimite la competiţie o delegaţie compusă dintr-o singură echipa de cinci debateri, un antrenor şi un arbitru. Dintre aceştia, în lotul României, au fost selecţionaţi patru debateri, antrenorul şi arbitrul care sunt ploieşteni.

Cei patru concurenţi menţionaţi mai sus sunt: Alexandra – Laura Dragoi, elevă a Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” şi Andrei Olaru, elev al Colegiului Naţional “A. I. Cuza”  – care au reprezentat România şi la ediţia anterioară a campionatelor, desfăşurată în Scoţia, în august 2011, ocazie cu care ţara noastră a câştigat locul IV  în clasamentul ţărilor nevorbitoare de limba engleză – Cristina Badea, elevă a Colegiului Naţional “I.L. Caragiale” şi Teodor Şovaială -Ionescu, elev al Colegiului Naţional  “Spiru Haret”. De asemenea, Eveline Dicu, absolventă a Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” Ploieşti a fost selecţionată ca antrenor al echipei naţionale a României, iar doamna Simona Mazilu, profesoară la acelasi colegiu ploieştean, a fost selecţionată ca arbitru principal, în cadrul Comisiei Mondiale de Arbitri, dânsa îndeplinind la aceste întreceri şi rolul extrem de important de manager al echipei naţionale a României.

Reamintim că  numai la nivelul anului 2011, Primăria Municipiului Ploieşti a sprijinit cele două cluburi de debate ploieştene, AES (Asociaţia de Educaţie Socială) şi clubul ARGO (Asociaţia Română pentru Gândire şi Oratorie), ambele multiplu laureate la întrecerile interne şi internaţionale de profil, cu suma totală de 48.000 lei.

sursa: comunicat de presa

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.