Deschiderea Simpozionului „Timpul si omul”

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează în perioada 5-6 noiembrie 2015, a XVII-a ediție a Simpozionului Național ”TIMPUL ȘI OMUL” .

Această ediţie se desfăşoară sub auspiciile împlinirii a 110 ani de la naşterea patronului spiritual al Muzeului Ceasului, ctitorul muzeografiei prahovene, prof. Nicolae Simache, a cărui personalitate va fi evocată de foşti elevi şi colaboratori.

La această manifestare anuală, participă peste 50 de invitați din țară, specialiști din muzee, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, colecționari și pasionați de orologerie, restauratori în domeniu.

Temele ce vor fi dezbătute în cadrul simpozionului, structurate pe două secțiuni, sunt:

  • Timpul în concepte filozofice, ştiinţifice, religioase, artistice şi literare. Contribuţii româneşti.
  • Oameni care au marcat timpul. Personalităţi
  • Evoluţia şi istoria orologeriei în plan universal. Ceasuri capodopere
  • Asimilarea şi evoluţia orologeriei în România, în diferite perioade istorice
  • Automate muzicale în patrimoniul muzeal naţional. Restaurarea ceasurilor

Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc pe 5 noiembrie la orele 11°° în sala „Arheologie prahoveană” a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10.

În data de 6 noiembrie, participanții vor efectua o deplasare documentară la Muzeul Cinegetic al Carpaţilor „Posada” care găzduieşte expoziţia temporară „Sub semnul Zeiţei Diana. Armonii silvice în orologerie”, organizată în colaborare cu Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploieşti.

  • Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc pe 5 noiembrie la orele 11°° în sala „Arheologie prahoveană” a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10.

În data de 6 noiembrie, participanții vor efectua o deplasare documentară la Muzeul Cinegetic al Carpaţilor „Posada” care găzduieşte expoziţia temporară „Sub semnul Zeiţei Diana. Armonii silvice în orologerie”, organizată în colaborare cu Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploieşti.

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.