Fundatia PACT – Parteneriat pentru Actiune Comunitara si Transformare – finanteaza 11 proiecte comunitare din judetele Arges, Buzau, Calarasi, Dambovita Dolj, Olt si Valcea in cadrul primului apel de proiecte PACT pentru COMUNITATE. Pentru a elabora un proiect viabil in comunitatea lor, grupurile de initiativa si organizatiile beneficiare au identificat o problema prioritara la nivel de comunitate si au propus solutii concrete pentru a o rezolva, urmand ca in perioada imediat urmatoare sa treaca la actiune impreuna cu alti membri ai comunitatii lor.
PACT pentru COMUNITATE este un program de finantare lansat de Fundatia PACT pentru a raspunde unor nevoi punctuale ale comunitaţilor locale rurale şi urbane mici şi medii (pana in 30.000 de locuitori) din zona de sud. Acest program de finanţare susţine iniţiativele membrilor comunitaţilor locale, in contextul in care fondurile existente in acest moment in Romania, in special cele structurale, lasa prea putin loc pentru abordarea tip dezvoltare comunitara cu scopul de a crea si/sau a sprijini dezvoltarea structurilor de societate civila la nivel local.
Pact pentru comunitatea argeşeana , Popasuri Dunarene, Prevent Rutier, Sa ne creştem copiii frumos, Comunicare, promovare şi lucrul in echipa, Calatori catre un mediu curat, Croitorie funcţionala la Barca, Atelierele Urziceanca, Centura Ciclo Bucureşti, Mestesuguri traditionale şi La Odai, aproape de frumos – mai mult decat 11 nume inspirate, aceste proiecte spun povestea unor comunitaţi active, care contribuie la dezvoltarea durabila a regiunilor in care sunt situate prin punerea in valoare a resurselor locale. Mai multe detalii despre proiecte si obiectivele comunitatilor gasiti aici.