Focul i-a mistuit tot în numai câteva minute, dar nu și puterea de a o lua de la capăt. Maria Radea, în vârstă de 43 de ani, este dovada vie a faptului că dacă ai sănătate, dorință de muncă, o fire de fier, dar și o mână de ajutor, atunci ai toate premisele pentru a reuși să-i arăți vieții și partea frumoasă, în timp ce ea te-a pus la încercare cu o lovitură năucitoare.
Fără să conștientizeze, femeia cu „mână de fier“, din Comarnic, ne oferă propria-i versiune a ceea ce înseamnă Pasărea Phoenix.
În urmă cu aproape un an, în dimineața zilei 8 decembrie, Maria Radea își vedea făcută scrum locuința în care-și ducea veacul împreună cu fiica sa (24 ani) și nepoata (4 ani). Totul a pornit de la un coș de fum. Au avut noroc cu vecinii care au reușit cu țipetele lor să le scoată din limba de foc care cuprinsese casa. Altfel, ar fi fost înghițite de vii.
CITEȘTE POVESTEA AICI
O imagine înfiorătoare, o situație în fața căreia ești neputincios, în care mintea și sufletul ți se blochează. Vezi, dar nu crezi. Trăiești, dar ești inert. Este coșmarul pe care-l trăiești…coșmarul care pentru Maria Radea nu avea să se ducă odată cu ivirea zorilor. Nici pentru fiica ei, dar nici pentru nepoata care, până să fie dusă la unul dintre vecini, a văzut cum jucăriile, hăinuțele, colțul ei de lume i se fac scrum.
Trecutul a ars, dar nu și viitorul…
Dar viața n-a stat în loc. Femeia s-a mobilizat repede. Fratele i-a cedat, temporar, camera de aproape zece metri pătrați pe care abia și-o construise, pentru a locui împreună cu nepoțica. Fiica Mariei Radea s-a mutat la una dintre vecine. Ușor, ușor, au început reconstrucția unei noi case, în locul celei care a ars. Dar planurile le-au fost îngreunate de lipsa resurselor financiare și a mâinii de lucru. Toți banii primiți din donații sau din ajutorul dat pentru situații de acest gen au fost direcționați către materiale de construcție. Tot ce a însemnat mână de lucru a fost asigurată de ea și fratele ei.
Lecția de filantropie!
Dar, în situații de genul ăsta, Dumnezeu lucrează prin oameni, iar ajutorul vine când și de unde te aștepți mai puțin. Astfel, mare i-a fost mirarea când, în prag de Paște, s-a trezit cu 26 de elevi de la Școala Generală „B.P. Hasdeu“, din Câmpina, coordonați de învățătoarea Alina Bârsan, care au strâns bani din vânzarea unor brățări confecționate din elastice colorate și i-au cumpărat BCA-urile necesare ridicării unei camere (foto arhivă, APRILIE 2017).
AFLĂ POVESTEA ÎNTREAGĂ AICI
Copiii au fost extrem de atinși de drama acestei femei, motiv pentru care, înainte de a încheia clasa a IV-a, au mai făcut un gest demn de toată admirația. Au mai strâns niște bani, dar i-au mobilizat și pe alți colegi de școală în acest sens.
Dorința copiilor de a ajuta, concurată de determinarea prahovencei de a avea o casă nouă, dar și de munca asiduuă a acesteia ne aduc, astăzi, o imagine care merită toată aprecierea. Maria Radea a reușit, ajutată la partea de construcție de fratele ei, să realizeze partea de fundație și beciul (foto). Momentan, s-au oprit! Chiar dacă vremea este numai bună pentru muncă, lipsa banilor le pune, din nou, bețe-n roate.
Pentru împlinirea unui vis!
Ziua de 8 decembrie se apropie. Ar vrea s-o șteargă din calendar, însă mintea și sufletul au memorie. Cu timpul, coșmarurile vor dispărea și va conștientiza că focul înseamnă și viață, căldură, speranță. Dar toate astea într-o casă nouă! Deși mai este puțin timp până la Sărbători, femeia speră să aibă gata măcar una dintre camere, una în care să-i reconstruiască nepoatei sale colțișorul de poveste.
Însă pentru ca visul să-i devină realitate, Maria Radea are nevoie de bani, materiale de construcție (ciment, BCA, cherestea, tablă) și mână de lucru.
Cine vrea să se implice în acest caz, îl pot contacta pe Cristi Minculescu la 0726279537 sau pe pagina de facebook a grupului Pentru Tine https://www.facebook.com/groups/PentruTine/?fref=ts sau pot merge direct la Comarnic pentru a-i oferi ajutorul! Maria Radea poate fi găsită zilnic la Primăria orașului Comarnic, unde lucrează ca femeie de serviciu. Alte informații evităm să oferim din cauza faptului că, în vară, prahoveanca a fost cât pe ce să fie victima unor șarlatani. Aceștia i-au găsit povestea pe internet și, sub pretextul că-i virează toate materialele necesare, i-au solicitat să le achite banii de transport. Din fericire, femeia a avut sclipirea necesară pentru a se interesa înainte de a vira banii și a scăpa, astfel, de capcana hoților.
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristian Minculescu + arhivă