Marian Dragomir este un tânăr profesor din Ploieşti, care predă limba şi literatura română, dar şi un poet în plină ascensiune, aflându-se foarte aproape de momentul lansării celui de-al treilea volum de poezii.
Reporter: De unde vine pasiunea Dumneavoastră pentru limba romană?
Marian Dragomir: Pasiunea pentru limba română cred că a venit odată cu primele mele cuvine, este important să preţuieşti limba în care ai grăit pentru prima dată. De asemenea, în timpul şcolii generale a fost materia mea favorită. Eu am făcut gimnaziul la Şcoala „N. Titulescu”, pe atunci se numea „Nr.12”. Doamna prof. Capătă avea un mod de a face orele relaxante, dar cu importanţa şi reverenţa pe care o avea sistemul educativ la începutul anilor ‘90. Astfel drumul a fost cât de cât trasat. Liceul a însemnat profilul filologie, unde am continuat să aprofundez „cotloanele” limbii române, care sunt foarte complexe.
Reporter: Cum v-aţi hotărât să urmaţi cursurile „Facultăţii de litere”?
Marian Dragomir: Iniţial, am vrut să merg la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, dar, înainte de a da bacalaureatul, care a fost un examen foarte dificil deoarece s-a decis ca în anul 1999 să se dea examen la şapte materii, am învăţat foarte mult limba engleză, literatură şi gramatică şi m-am axat pe acest palier. De asemenea, foarte important a fost un cadou din partea unei verişoare, o carte de admitere la U.P.G. Ploieşti, carte scrisă de domnul prof. Ion Bălu. Examenul a fost greu însemnând examen scris de patru ore la română şi engleză.
Reporter:De când scrieţi poezii?
Marian Dragomir: Am început în facultate. Întâmplător, graţie unui prieten, am ajuns la Casa de Cultură „I. L. Caragiale”, care avea sediul în „Palatul Culturii”, unde am văzut ce înseamnă un cenaclu literar. De aici restul este, cum se zice, istorie.
Reporter:Vă ghidaţi în viaţă după modele? Aveţi drept model un mentor?
Marian Dragomir: Modele mele sunt în viaţă, de la partea profesională, până la ce particular, dar aş vrea să mă bazez şi pe propriile mele valori date de ceea ce întâlnesc zi de zi.
Reporter:Cum /când s-a născut primul volum de poezii? Următoarele volume au urmat aceeaşi „reţetă”?
Marian Dragomir: Primul volum a văzut lumina tiparului în 2010, când am vrut să pun cap la cap toate poemele, reuşite din ultimi şase ani. A fost un volum scos destul de rapid, „Versuri pentru viaţa mare”. Este un volum de început, în care îmi probez condeiul. Următorul a fost editat după doi ani, „Carte cu măşti”. L-am publicat cu ajutorul lui Adrian Suciu, la editura Grinta. În el am adunat versurile din 2010 până în 2012.
Reporter:Ce vă aduce mai multe satisfacţii, scrisul sau profesia de dascăl?
Marian Dragomir: Sincere, le văd complementare. De asemenea, cred că sunt diferite „fericirile” aduse de cele două. Poezia mă ajută să devin un profesor mai bun, deoarece experimentez fenomenul pe care îl predau, iar învăţământul mă ajută să scriu pentru un public actual, deoarece zi de zi sunt înconjurat de viaţa cotidiană adolescentină.
Reporter:Când va avea loc lansarea celui mai recent volum publicat „Versuri cu vino-ncoace”?
Marian Dragomir: Lansarea o să aibă loc în Ploieşti la Festivalul Internaţional „N. Stănescu’, în data de 31 martie 2014, în central oraşului Ploieşti, lângă statuia lui N Stănescu (cum lansarea primului volum a avut loc chiar la Casa Memoriala „N. Stănescu”, cred în ciclicitate). De asemenea, o să fie o lansare şi la Bucureşti la „Bookfest” în luna mai, lansare organizată la standul editurii Tracus Arte şi apoi la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti.
Reporter:Cum se vede străinătatea prin ochii lui Maria Dragomir?
Marian Dragomir: Cred că este este un loc prea lăudat. România, cu riscul de a repeta ceva ştiut, este un loc minunat, dar e păcat că nu ne promovam pe noi şi locul naşterii noastre. Am fost prin diverse capital şi am văzut ce văd şi în Bucureşti, de la aspectul monumental al centrului, până la mizeria suburbiilor. Este important să vedem cât mai multe locuri, ca să putem admira cu adevărat furmuseţea ţării noastre.
Reporter:Ce părere aveţi despre site-ul „Promovam Prahova”?
Marian Dragomir: Cu timpul m-am convins că poate să devină şi a devenit o portavoce a culturii şi educaţiei prahovene. Din păcate, cultură a fost lăsată în urmă datorită problemelor economice şi este incredibil că exiată aceşti oameni inimoşi de la „Promovam Prahova” ce aduc în prim plan tot ceea ce se petrece pe plan cultural din Prahova, o zonă ce a oferit şi poate să ofere atât de mult pentru cultura naţională. Aşa că sunt bucuros că existaţi şi sper să duceţi mai departe glasul vostru.
Reporter: Un gând pentru cititorii site-ului…
Marian Dragomir: Le urez să poată să îşi deschidă inima la tot ce nu ţine de imediat, să poată să trăiască şi pentru a se bucura de estetic şi de ce este frumos. De asemenea, sper să vadă cultura prahoveană la adevărata ei valoare şi să nu se aplece la tot felul de zvonuri cum că Prahova este doar o zonă a economiei.
A consemnat: Monica BOSTAN