Judetul Prahova adus la standarde europene in domeniul managementului integrat al deseurilor

Luni, 18  februarie 2013, preşedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, și ministrul Mediului și a Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul  „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Prahova”.

Proiectul a fost depus în cadrul « Programului Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea şisturilor contaminate istoric, Domeniul de intervenţie 2.1 – Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor ».

Valoarea totală a proiectului este de 203.238.611 lei, din care cheltuielile eligibile se ridică la 146.485.110 lei (fără TVA). Durata contractului este de la data semnării până la 31 decembrie 2015.

Scopul acestui proiect este de a completa  infrastructura și  echipamentele existente cu investitii care să conducă la asigurarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivel de județ.

Nou sistem integrat de gestionare a deșeurilor prevede construirea a două stații de transfer, cu toate dotările necesare, în localitățile Bușteni, Sinaia și Urlați; construirea unei stații semi-automate de sortare a deșeurilor reciclabile, în localitatea Boldești Scăeni; construirea unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale, la Ploiești; ecologizarea depozitului neconform de la Ploiești. Deasemenea, se vor achiziționa echipamente (pubele, containere pentru colectare selectivă, echipamente auxiliare pentru stațiile de transfer, echipamente pentru stația de compostare și pentru stația de sortare) dar și vehicule de transport a deșeurilor de la toate stațiile de transfer către depozitul final sau către facilitățile de tratare mecano – biologic sau sortare.

Colectarea deșeurilor se va realiza în sistem selectiv, defalcat în funcție de tipul de gospodărie bloc/gospodărie individuală și funcție de mediul urban sau rural.

În mediul urban, noul traseu al deşeurilor presupune selectarea acestora la sursă de către cetăţenii oraşului. Aceştia vor depozita hârtia, cartonul, plasticul, metalul şi sticla în containere speciale, reducând astfel considerabil cantitatea de deşeuri menajere.

În mediul rural a fost prevazută compostarea în gospodării individuale pentru deșeurile biodegradabile, astfel s-a prevăzut câte un recipient de 280 litri pentru aproximativ 60% din gospodăriile din mediul rural în vederea utilizării pentru compostarea în gospodării a deșeurilor biodegradabile și utilizarea compostului rezultat în cadrul acestora.

Implementarea acestui proiect va duce la   creșterea standardelor de viață și de mediu, la dezvoltarea unui sistem durabil de management al deșeurilor, dar și la reducerea numărului de zone poluate din județul Prahova.

sursa: comunicat de presa

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.