Aşa cum v -am obişnuit vă vom adresa în fiecare zi o invitaţie la lectură, graţie inimosului colectiv al Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga”, care continuă astfel, ceea ce Profesorul Nicolae Boaru a clădit atâţia ani :”Dragul de carte!” Astăzi vă propunem “Gringo″, de Radu Niţescu.
Lectură plăcută!
Monica BOSTAN
Editura Casa de pariuri literare
Desene de Anita Coman. Volum de debut, apare în colecţia „Opera prima”. Poet născut în 1992, destul de comentat şi nu numai de colegi de generaţie, uneori critic. Unul dintre comentatori remnarcă faptul că este încă la vârsta la care poezia se confundă cu fiziologia, ca în poemul „în două mii doişpe o să ne iubim grozav“. „Cu adevărat cu multe fete m-am întâlnit azi,/ fete pe care le ştiu de mult sau abia cunoscute, / care voiau ceva de la mine sau pur şi simplu / voiau să vadă ce mai fac şi să-mi ureze o zi bună. / Şi da, unele erau frumoase, şi da, făceau zgomot, nu deranjant, / ca valurile ajunse la mal într-o seară.”