Bursele ARC „Donez, verb activ“ își propun să le ofere jurnaliştilor posibilitatea să scrie despre donatorii români care schimbă lumea în care trăiesc şi atitudinea societăţii despre actul filantropic.
Trei echipe formate dintr-un reporter și un fotograf vor primi din partea ARC o bursă de câte 1.000 de euro și vor avea la dispoziție maximum șase luni ca să spună o poveste despre oameni care donează strategic pentru o cauză care îi mişcă – povești personale care pot inspira și alți oameni să se implice în comunitatea lor prin donaţii directe.
Să demitizeze noţiunea de filantropie, dar şi să prezinte un comportament corect şi o relaţie sănătoasă, bazată pe încredere, între donator şi cauza lui. Mai exact, să arate că filantropia nu este întâmplătoare şi impulsivă, ci un mod responsabil şi legitim de a schimba lumea.
Exemple de subiecte pe care ne-ar plăcea să le sprijinim prin Bursa ARC pentru jurnalism despre filantropie:
– cum creşti un copil pentru a fi generos/filantrop: povești ale familiilor care își încurajează copiii să-și doneze cadourile unei cauze; povești ale organizațiilor care îi învață pe copii și pe adolescenți să strângă fonduri și să doneze.
– cum se cultivă donatorii pe termen lung: povești ale organizațiilor neguvernamentale care au construit relații pe termen lung cu un grup de donatori recurenți sau un un donator constant.
– profiluri de donatori obișnuiți, oameni cu venituri medii, care donează lunar sau periodic către cauze în care cred.
– povești despre instrumente noi de fundraising care au început să fie folosite în ultimii doi ani – precum cercuri de donatori, evenimente de familie (nunţile și zilele de naștere caritabile), peer-to-peer fundraising (strângerea de fonduri prin participarea la evenimente sportive populare, precum swimathon, maraton sau skyrun).
– profiluri de filantropi, oamenii care donează un procent semnificativ din venitul lor anual către cauze civice, sociale și de mediu și care au impact major asupra cauzelor respective.
– profiluri de fundraiseri voluntari – oameni care își conving prietenii și cunoscuții să doneze bani pentru o cauză pe care o sprijină.
Termenul limită pentru înscriere este 20 ianuarie 2014. Pentru mai multe informaţii, ne puteţi scrie la adresa georgiana@arcromania.ro, persoana de contact Georgiana Ilie.
Descarca termenii si conditiile