FLORINA-ANTIGONA ORLIC: „Nu sunt de fier, lucrez atât cu mintea, cât și cu sufletul“

Asistentul social sau „medicul fără stetoscop“

Meseria ne alege pe noi sau noi pe ea?! Este o întrebare pe care ne-am adresat-o, cu siguranță, și în ceea ce ne privește, dar și în cazul altora. De multe ori, simțim că avem o menire, iar materiile „preferate“ pe care le studiem și job-ul pe care-l căutăm ne îndreaptă pașii către acel loc unde să îmbinăm cunoștințele acumulate cu plăcerea muncii.

Florina-Antigona Orlic, cea care este protagonista noului capitol dedicat „medicilor fără stetoscop“, a simțit din start că rolul ei este să lucreze „cu oameni și pentru oameni“. Iar lucrul cu omul este, poate, cel mai complicat, de durată, bazat pe anumite abilități, dar, mai ales, răbdare!

Avea să descopere toate aceste detalii încă de la 18 ani, când și-a început activitatea ca asistent medical la Grupul Școlar nr.7 Nedelea, unde, la acel moment, erau internați, băieți din toată țara care săvârșiseră fape penale pentru care nu puteau răspunde penal întrucât erau minori. Astfel a început să aibă de-a face și cu parte din ceea ce presupune asistența socială: procesele de reeducare și reintegrare socială. Aceste provocări au determinat-o pe protagonista noastră să continue pe acest drum, să se informeze, să se perfecționeze, pentru ca în anul 2000, atunci când parte a instituției a fost preluată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova și a fost transformată într-un Centru de Plasament, să dea concurs pentru un post de asistent social cu studii postliceale.

O persoană aparent dură, Florina este, de fapt, un om sensibil. O latură, însă, pe care o lasă foarte puțin să se vadă, pentru că nu vrea să-i fie considerat punct vulnerabil. Un nume atipic, interesant, ales parcă să descrie omul care-l poartă. Ca asistent medical, dar și social, îți trebuie multă tărie de caracter, cunoștințe de psihologie, dar mai ales dorința de a face bine celui care are nevoie de ajutor. Fie că ajunge pe mâna cadrului medical, fie pe cea a asistentului social, cel în cauză are nevoie de ajutor, este un om „bolnav“. Florina s-a ocupat să le acorde celor care au ajuns la ea și tratamentul medical, dar și pe cel uman, educațional, care să-i îndrume să se reintegreze în societate. O societate care, la rându-i, este „bolnavă“…surdă, mută și indiferentă față de acești oameni.

„Din punctul meu de vedere «asistentul social» este, în primul rând, o chemare. Dacă nu ai o chemare din interior să faci lucrul ăsta, dacă nu îți plac oamenii așa cum sunt ei, și cu părți frumoase, dar și cu părți urâte ( boală, dizabilitate, sărăcie), nu poți să fii asistent social. Foarte multă lume mă întreabă de ce am renunțat la prima meserie, la cea de asistent medical, care pentru unii este mult mai «bine văzută și respectată». Pentru că așa am simțit că trebuie să fac, iar lucrul ăsta vine dintr-o motivație intrinsecă. Sunt un om care a iubit întotdeauna provocările și, da, «asistentul social» este și o provocare. Una căreia trebuie să-i faci față de fiecare dată, cu toate resursele pe care le deții sau trebuie să le găsești. Și, nu în ultimul rând, “asistentul social” este o meserie, una frumoasă, pe care, din punctul meu de vedere, nu orice persoană poate să o practice” …o motivație a alegerii Florinei, care n-are nevoie de alte completări.

După ce a schimbat macazul, trecând în rândul asistenților sociali, a vrut mai mult și mai mult pentru acești oameni, pentru „pacienții sociali”.